Lecția 12 — 1991–2014: lumea unipolară, Rusia post-sovietică, extinderea NATO și UE, România spre Occident și revenirea geopoliticii

Structura lecției

Partea I — 1991: o lume fără precedent

I. Uniunea Sovietică dispare

Ce înseamnă dispariția uneia dintre cele două superputeri fără un război mondial.

II. „Momentul unipolar”

SUA rămâne singura superputere cu capacitate militară, financiară și tehnologică globală.

III. Sfârșitul istoriei?

De ce anii 1990 produc impresia că democrația liberală și economia de piață au câștigat definitiv.

IV. Dar geografia nu dispare

Rusia, Ucraina, Caucazul, Marea Neagră și Europa Centrală continuă să existe pe aceeași hartă.

V. Problema fundamentală a ordinii post-sovietice

Ce se întâmplă cu spațiul pe care Moscova îl controlase timp de secole?

VI. Cincisprezece state noi

De ce dezmembrarea URSS produce simultan independență, frontiere noi și minorități noi.

VII. Federația Rusă

Moștenitoarea principală a URSS, dar mult mai slabă decât statul sovietic.

VIII. Ucraina independentă

Un stat mare, industrial, agricol și strategic între Rusia și Europa Centrală.

IX. Republica Moldova

Independență, identitate, Transnistria și moștenirea frontierelor sovietice.

X. Belarus

O cale post-sovietică foarte diferită.

XI. Statele baltice

Revenirea rapidă către Occident.

XII. Caucazul

Georgia, Armenia, Azerbaidjan și conflictele înghețate.

Partea II — Armele nucleare sovietice și problema succesiunii

XIII. Cine moștenește arsenalul nuclear?

Rusia, Ucraina, Belarus și Kazahstan.

XIV. Ucraina devine temporar una dintre cele mai mari puteri nucleare de pe glob

Dar controlul operațional și infrastructura arsenalului sunt mai complicate decât simplul număr de focoase.

XV. Non-proliferarea

De ce SUA și Rusia doresc concentarea arsenalului nuclear în Federația Rusă.

XVI. Memorandumul de la Budapesta, 1994

Ucraina renunță la arsenalul nuclear moștenit și primește asigurări de securitate din partea Rusiei, SUA și Marii Britanii.

XVII. „Garanție” sau „asigurare”?

De ce Budapest Memorandum nu este echivalent cu Articolul 5 NATO.

XVIII. Lecția nucleară

Ce semnal va transmite ulterior încălcarea integrității teritoriale ucrainene altor state care analizează valoarea armelor nucleare?

Partea III — Rusia anilor 1990: de la imperiu la criză

XIX. Boris Elțîn

Președintele unei Rusii care trebuie simultan să construiască stat, piață și democrație.

XX. Economia planificată dispare

Dar instituțiile unei economii de piață nu apar instantaneu.

XXI. Liberalizarea prețurilor

De ce eliminarea prețurilor administrative produce un șoc enorm.

XXII. Inflația

Economiile populației sunt erodate.

XXIII. Privatizarea

Cum transferi activele unui stat gigantic către proprietari privați?

XXIV. Voucher privatization

Ideea distribuirii proprietății către populație.

XXV. Asimetria informațională

De ce cetățeanul care primește un voucher nu are aceleași informații și aceeași putere ca insider-ul managerial.

XXVI. Oligarhii

Concentrarea activelor, finanțelor, presei și influenței politice.

XXVII. Loans-for-shares

Cum statul rus transferă controlul asupra unor active strategice unui grup restrâns de oameni de afaceri.

XXVIII. Capitalism fără instituții puternice

De ce proprietatea privată nu produce automat capitalism competitiv.

XXIX. Rule of law

Contractele, tribunalele și protecția proprietății.

XXX. State capture

Când actorii privați nu doar influențează statul, ci ajung să controleze părți ale acestuia.

XXXI. Criza constituțională din 1993

Elțîn versus Parlament.

XXXII. Tancurile trag asupra Casei Albe din Moscova

Democratizarea Rusiei începe cu o traumă instituțională.

XXXIII. Constituția din 1993

O președinție foarte puternică.

XXXIV. Primul război cecen

Slăbiciunea statului rus devine vizibilă militar.

XXXV. Criza financiară din 1998

Default, devalorizare și șoc asupra piețelor emergente. Analizele FMI asupra tranziției postcomuniste tratează criza rusă din 1998 drept un șoc major atât intern, cât și internațional.

XXXVI. Trauma socială

Salarii neplătite, sărăcie, criminalitate și prăbușirea statutului internațional.

XXXVII. Lecția politică

Pentru milioane de ruși, „democrație + capitalism” ajung asociate psihologic cu haosul anilor 1990.

Partea IV — Era oligarhilor

XXXVIII. Ce este un oligarh?

Nu simplu un miliardar.

XXXIX. Capital economic + control media + acces la politică

Structura puterii oligarhice.

XL. Relația Elțîn–oligarhi

De ce statul slab poate depinde de capital privat pentru propria supraviețuire politică.

XLI. Alegerile din 1996

Frica de revenirea comuniștilor și rolul mass-media.

XLII. Oligarhia ca feedback loop

Banii cumpără acces; accesul produce active; activele produc mai mulți bani.

XLIII. Privatizarea versus legitimarea proprietății

De ce proprietatea obținută într-un proces perceput ca injust rămâne vulnerabilă politic.

XLIV. Viitorul conflict Putin–oligarhi

Nu va fi o luptă împotriva bogăției în sine, ci pentru întrebarea:

cine este deasupra cui — miliardarul sau statul?

Partea V — Occidentul după victorie

XLV. Ce faci cu NATO după dispariția URSS?

Problema instituțională anticipată în lecția precedentă.

XLVI. NATO nu se dizolvă

Alianța acumulează infrastructură, comandament, relații și noi funcții.

XLVII. Partnership for Peace

Cooperare cu fostele state comuniste.

XLVIII. De la adversari la parteneri?

Rusia însăși dezvoltă forme de cooperare cu NATO.

XLIX. NATO–Russia Founding Act, 1997

Încercarea construirii unei relații instituționalizate.

L. NATO–Russia Council

Creat în 2002 pentru cooperare pe domenii de interes comun. NATO descrie acest mecanism ca unul în care statele aliate și Rusia puteau lucra ca parteneri egali pe teme convenite.

LI. Extinderea NATO din 1999

Polonia, Cehia și Ungaria intră în Alianță.

LII. De ce ele vor să intre?

Memoria dominației sovietice și problema garanției americane.

LIII. De ce Rusia se opune?

Pierderea adâncimii strategice și percepția extinderii unei alianțe militare rivale.

LIV. Dilema de securitate revine

Ce pentru Polonia este securitate poate fi perceput la Moscova drept amenințare.

LV. Dar statele est-europene au agency

Nu trebuie tratate ca piese lipsite de voință între Rusia și SUA.

Partea VI — „NATO a promis că nu se va extinde?”

LVI. Una dintre cele mai controversate întrebări ale epocii

Discuțiile din 1990 privind reunificarea Germaniei.

LVII. „Not one inch eastward”

Contextul negocierilor privind teritoriul fostei RDG.

LVIII. Diferența dintre conversații diplomatice și tratat juridic

Nu există un tratat NATO–URSS care să interzică în general aderarea viitoare a statelor Europei Centrale și de Est.

LIX. Dar percepția rusă contează

Elitele ruse pot interpreta extinderea drept încălcare a spiritului înțelegerii de la finalul Războiului Rece.

LX. Perspectiva est-europeană

Polonia, România și statele baltice nu considerau securitatea lor negociabilă de Moscova și Washington fără participarea lor.

LXI. Lecția de metodă

O dispută istorică poate conține simultan:

absența unei obligații juridice formale;
declarații politice ambigue;
percepții de trădare;
interese strategice reale.

Nu reducem problema la sloganul uneia dintre tabere.

Partea VII — Uniunea Europeană se extinde

LXII. De la Comunitate Economică la Uniune Europeană

Maastricht și aprofundarea integrării.

LXIII. Piața unică

Bunuri, servicii, capital și persoane.

LXIV. Euro

Integrare monetară fără un stat federal complet.

LXV. Extinderea spre Est

Fostele state comuniste caută acces la:

piață;
capital;
instituții;
libertate de circulație;
ancoră politică occidentală.

LXVI. Conditionality

UE folosește perspectiva aderării pentru a cere reforme.

LXVII. Copenhagen criteria

Democrație, stat de drept, economie de piață și capacitate instituțională.

LXVIII. Integrarea ca transformare internă

Aderarea nu este doar geopolitică externă.

Partea VIII — România după 1989

LXIX. 22 decembrie nu produce instantaneu democrație occidentală

Instituțiile vechi continuă să existe în forme noi.

LXX. FSN

Frontul Salvării Naționale devine centrul noii puteri.

LXXI. Ion Iliescu

Continuitate, reformă și controversa originii elitei postcomuniste.

LXXII. Alegerile din 1990

Legitimitate electorală și conflictul privind natura tranziției.

LXXIII. Piața Universității

Opoziție față de continuitatea structurilor comuniste.

LXXIV. Mineriadele

Violență politică și fragilitatea noii democrații.

LXXV. Constituția din 1991

Noua arhitectură politică.

LXXVI. Economia de tranziție

Inflație, șomaj, întreprinderi de stat, privatizare.

LXXVII. „Terapie de șoc” versus gradualism

România alege o tranziție mai lentă decât unele state central-europene.

LXXVIII. Costul gradualismului

Întreprinderi ineficiente continuă să consume resurse.

LXXIX. Costul terapiei de șoc

În alte state, restructurarea rapidă produce șomaj și inegalități bruște.

LXXX. Nu există tranziție fără cost

Întrebarea este cine îl suportă și cât timp.

LXXXI. Cuponiada și privatizarea

Transformarea proprietății.

LXXXII. Băncile și creditul

Reconstruirea unui sistem financiar capitalist.

LXXXIII. Inflația anilor 1990

Cum tranziția reduce încrederea în moneda națională.

LXXXIV. Dolarizarea informală

De ce cetățenii preferă uneori valută străină ca rezervă de valoare.

Partea IX — România își schimbă complet axa geopolitică

LXXXV. Obiectivul strategic

Integrarea în NATO și UE.

LXXXVI. De ce NATO primul?

Securitatea externă este percepută drept fundament.

LXXXVII. Parteneriatul pentru Pace

România începe apropierea militară de NATO.

LXXXVIII. Ratarea primului val

România nu intră în 1999 alături de Polonia, Ungaria și Cehia.

LXXXIX. Reformele militare

Profesionalizare, interoperabilitate și restructurare.

XC. Kosovo și România

Bucureștiul sprijină orientarea occidentală chiar într-un moment sensibil regional.

XCI. 11 septembrie 2001

Sistemul internațional se schimbă din nou.

XCII. România sprijină SUA

Afganistan și apoi Irak.

XCIII. Summitul NATO de la Praga, 2002

România este invitată la negocierile de aderare.

XCIV. 29 martie 2004

România devine oficial membră NATO, împreună cu Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia.

XCV. Ce se schimbă?

România intră sub umbrela Articolului 5.

XCVI. Din zonă tampon în frontieră aliată

Transformare geopolitică enormă.

Partea X — România și Uniunea Europeană

XCVII. Negocierile de aderare

Reforme juridice, economice și instituționale.

XCVIII. Acquis communautaire

Mii de reguli care trebuie transpuse în legislație.

XCIX. Reforma administrației

Capacitatea de implementare contează la fel de mult ca adoptarea legilor.

C. Justiție și anticorupție

Devine una dintre marile teme ale aderării.

CI. 1 ianuarie 2007

România devine stat membru al Uniunii Europene.

CII. Ce înseamnă geopolitic?

România este ancorată simultan:

militar în NATO;
economic și juridic în UE.

CIII. România schimbă sistemul

În mai puțin de două decenii trece de la membru al Pactului de la Varșovia la membru NATO.

Partea XI — Iugoslavia: sfârșitul Războiului Rece nu înseamnă sfârșitul războiului

CIV. Destrămarea Iugoslaviei

Naționalism, instituții federale slăbite și vid de putere.

CV. Slovenia

Separare relativ rapidă.

CVI. Croația

Război mult mai dur.

CVII. Bosnia

Conflict etnic, epurări și intervenție internațională.

CVIII. Srebrenica

Genocid în Europa post-Război Rece.

CIX. Dayton

SUA joacă rol central în încheierea războiului bosniac.

CX. Kosovo

Conflictul dintre statul sârb și majoritatea albaneză din provincie.

CXI. NATO bombardează Iugoslavia în 1999

Campanie aeriană de 78 de zile după eșecul negocierilor și escaladarea crizei; NATO susține că obiectivul a fost oprirea violențelor și permiterea desfășurării unei forțe internaționale.

CXII. Problema legalității

Intervenție fără o autorizație explicită nouă a Consiliului de Securitate pentru folosirea forței.

CXIII. Legalitate versus legitimitate

Una dintre cele mai importante controverse ale ordinii post-Război Rece.

CXIV. Precedentul Kosovo

Mai târziu Rusia va invoca Kosovo în argumentația sa privind alte cazuri separatiste.

CXV. Dar analogiile nu sunt identități

Kosovo, Crimeea, Abhazia și Osetia de Sud au contexte juridice și militare diferite.

Partea XII — 11 septembrie și Războiul împotriva Terorii

CXVI. 11 septembrie 2001

Al-Qaeda atacă Statele Unite.

CXVII. NATO invocă pentru prima dată Articolul 5

Un atac venit nu de la un stat sovietic, ci de la o rețea teroristă.

CXVIII. Afganistan

Distrugerea bazei al-Qaeda și răsturnarea regimului taliban.

CXIX. Nation building

Războiul împotriva unei organizații devine proiect de reconstrucție a unui stat.

CXX. Irak 2003

O coaliție condusă de SUA invadează Irakul.

CXXI. Armele de distrugere în masă

Informațiile și justificările invaziei devin profund controversate.

CXXII. Legitimarea internațională a SUA este afectată

Puterea materială nu este identică cu puterea morală.

CXXIII. Rusia observă

Discursul occidental despre reguli este comparat cu utilizarea unilaterală a forței.

CXXIV. Lecția

Marile puteri judecă deseori propriile excepții diferit de excepțiile adversarului.

Partea XIII — Apariția lui Vladimir Putin

CXXV. 1999

Elțîn îl numește prim-ministru.

CXXVI. Al Doilea Război Cecen

Putin își construiește imaginea de restaurator al autorității statului.

CXXVII. 2000

Devine președinte.

CXXVIII. Contractul implicit

Mai puțin haos politic în schimbul centralizării puterii.

CXXIX. Verticala puterii

Recentralizarea administrației și controlului politic.

CXXX. Oligarhii primesc o nouă regulă

Poți păstra averea dacă nu devii centru politic rival.

CXXXI. Cazul Hodorkovski

Semnal pentru întreaga elită economică.

CXXXII. Mass-media

Reducerea autonomiei marilor televiziuni.

CXXXIII. Federalismul

Moscova recuperează control asupra regiunilor.

CXXXIV. Serviciile de securitate

Siloviki devin tot mai importanți.

CXXXV. Putinismul

Nu simplă revenire la URSS, ci un sistem nou:

capitalism controlat;
naționalism;
autoritarism electoral;
servicii puternice;
stat centralizat.

Partea XIV — Petrolul îl ajută pe Putin

CXXXVI. Prețurile energiei cresc

Rusia este mare exportator de petrol și gaz.

CXXXVII. Venituri fiscale

Statul recapătă resurse.

CXXXVIII. Datoria și rezervele

Poziția financiară se consolidează.

CXXXIX. Salariile și consumul cresc

Regimul primește legitimitate economică.

CXL. Coincidență sau merit?

O parte din succes este politică economică, o parte context energetic favorabil.

CXLI. Resource state

Exporturile energetice pot finanța statul fără să creeze o economie complet diversificată.

CXLII. Dutch disease

O monedă puternică și veniturile din resurse pot afecta alte sectoare.

CXLIII. Gazprom

Companie comercială și instrument geopolitic.

Partea XV — Gazul și conducta ca geopolitică

CXLIV. Rusia produce

Europa consumă.

CXLV. Conductele traversează state

Ucraina, Belarus și alte rute.

CXLVI. Transit state

Țara de tranzit capătă leverage.

CXLVII. Furnizorul capătă leverage

Poate amenința cu reducerea livrării.

CXLVIII. Consumatorul capătă leverage

Este și piață de care producătorul are nevoie.

CXLIX. Interdependența nu înseamnă dependență unilaterală

Este o negociere permanentă.

CL. Nord Stream

Încercarea reducerii dependenței de tranzitul ucrainean.

CLI. Lecția

Infrastructura energetică redesenează geografia fără să mute frontiere.

Partea XVI — Rusia și NATO: cooperare și suspiciune simultan

CLII. După 11 septembrie

Putin oferă cooperare împotriva terorismului.

CLIII. Rusia acceptă temporar prezența americană în Asia Centrală

Semn al cooperării pragmatice.

CLIV. NATO–Russia Council, 2002

Încercare instituțională serioasă de cooperare.

CLV. Dar NATO continuă extinderea

Din perspectiva membrilor noi, acesta este tocmai scopul ordinii postcomuniste.

CLVI. 2004

România, Bulgaria și statele baltice intră în NATO.

CLVII. Statele baltice schimbă fundamental harta

NATO ajunge pe teritorii care făcuseră parte din URSS.

CLVIII. Din perspectiva Moscovei

Buffer-ul strategic se micșorează.

CLIX. Din perspectiva baltică

Buffer-ul strategic fusese propriul lor teritoriu și propria independență.

CLX. Două geografii morale

Una vede spațiul drept zonă de securitate rusă. Cealaltă vede același spațiu drept state suverane cu drept de alegere.

Partea XVII — Discursul lui Putin de la München, 2007

CLXI. Putin critică ordinea unipolară

SUA este acuzată de folosirea excesivă a puterii.

CLXII. NATO

Extinderea este prezentată drept amenințare.

CLXIII. Kosovo și intervențiile occidentale

Moscova argumentează că regulile sunt aplicate selectiv.

CLXIV. Nu este încă declarație de război

Dar este un indicator clar al degradării relației.

CLXV. Lecția

Discursurile liderilor pot fi tratate drept senzori ai schimbării percepției strategice.

Partea XVIII — Summitul NATO de la București, 2008

CLXVI. Ironia geografică

România, fost membru al Pactului de la Varșovia, găzduiește summitul NATO.

CLXVII. Ucraina și Georgia cer Membership Action Plan

Problema intră în centrul negocierii.

CLXVIII. SUA susține avansarea

Germania și Franța sunt mai prudente.

CLXIX. Compromisul

Nu primesc MAP.

CLXX. Dar declarația spune explicit:

NATO „a convenit” că Ucraina și Georgia vor deveni membre ale Alianței.

CLXXI. Ambiguitatea strategică

Promisiune de rezultat fără calendar și fără garanție de securitate imediată.

CLXXII. Din perspectiva Kievului și Tbilisiului

Primesc speranță.

CLXXIII. Din perspectiva Moscovei

Primesc confirmarea direcției occidentale.

CLXXIV. Din perspectiva deterrence

Nu primesc Articolul 5.

CLXXV. Una dintre cele mai importante zone gri ale Europei contemporane

Destul de aproape de NATO pentru a deveni problemă cu Rusia, dar nu suficient de aproape pentru a fi protejate de NATO.

Partea XIX — Georgia 2008

CLXXVI. Abhazia și Osetia de Sud

Conflicte separatiste moștenite din destrămarea URSS.

CLXXVII. Rusia sprijină regiunile separatiste

Pașapoarte, trupe de menținere a păcii și influență.

CLXXVIII. Saakașvili

Georgia urmărește accelerarea integrării occidentale.

CLXXIX. August 2008

Conflictul escaladează în Osetia de Sud.

CLXXX. Războiul ruso-georgian

Rusia intervine masiv.

CLXXXI. Armata georgiană este rapid depășită

Raportul de putere contează.

CLXXXII. Rusia recunoaște Abhazia și Osetia de Sud

Frontierele de facto se schimbă.

CLXXXIII. UE trimite o misiune de monitorizare după război; EUMM își începe activitatea la 1 octombrie 2008.

CLXXXIV. Ce învață Moscova?

Occidentul condamnă, dar nu intră militar în război.

CLXXXV. Ce învață vecinii Rusiei?

Apropierea politică de NATO fără garanție formală nu produce automat protecție militară.

Partea XX — Criza financiară globală din 2008

CLXXXVI. Lehman Brothers

Sistemul financiar occidental intră într-o criză majoră.

CLXXXVII. Mortgage-backed securities

Creditul ipotecar devine activ financiar global.

CLXXXVIII. Securitizare

Împrumuturile sunt împachetate și vândute.

CLXXXIX. Leverage

Bilanțurile financiare devin fragile.

CXC. Shadow banking

Intermediere financiară în afara băncilor comerciale clasice.

CXCI. Repo

Finanțare pe termen foarte scurt pentru portofolii de active.

CXCII. Liquidity crisis

Active pot exista, dar finanțarea dispare.

CXCIII. Counterparty risk

Nimeni nu mai știe cine este solvabil.

CXCIV. Bailout

Statul intervine pentru a împiedica prăbușirea sistemului.

CXCV. Moral hazard revine

Salvezi sistemul și poate recompensezi riscul excesiv.

CXCVI. QE

Băncile centrale extind masiv bilanțurile.

CXCVII. Dobânzi aproape de zero

Noua epocă monetară.

CXCVIII. Criza eurozonei

Monedă comună fără stat fiscal complet comun.

CXCIX. Grecia

Datorie suverană și austeritate.

CC. Lecția

Victoria capitalismului din 1991 nu înseamnă că sistemul nu are propriile crize structurale.

Partea XXI — România și criza din 2008

CCI. Boom-ul creditului

Integrarea europeană aduce capital.

CCII. Credit în valută

Euro și franc elvețian.

CCIII. Imobiliare

Prețuri în creștere.

CCIV. Deficit extern

Consumul crește mai rapid decât producția internă în anumite segmente.

CCV. Criza

Capitalul devine mai prudent.

CCVI. România apelează la un pachet internațional de finanțare

FMI, UE și alte instituții.

CCVII. Austeritate

Reduceri bugetare și cost politic.

CCVIII. Lecția lui Ceaușescu revine într-o formă complet diferită

Datoria externă și finanțarea internațională creează constrângeri, dar alternativa poate fi o ajustare și mai violentă.

Partea XXII — Ucraina: țara care nu poate fi înțeleasă ca simplă „piesă”

CCIX. Ucraina nu este omogenă politic

Regiuni cu istorii și preferințe diferite.

CCX. Vestul

Legături istorice mai puternice cu Europa Centrală în anumite regiuni.

CCXI. Estul și sudul

Industrializare sovietică, limbă rusă mai răspândită și legături economice puternice cu Rusia.

CCXII. Kievul

Centru politic al unei identități ucrainene care evoluează după 1991.

CCXIII. Nu există două Ucraine simple

Harta identității este mult mai complexă decât „vest pro-european / est pro-rus”.

CCXIV. Oligarhii ucraineni

Economie și politică puternic interconectate.

CCXV. Corupția

Slăbește instituțiile.

CCXVI. Rusia

Principal partener economic și energetic în multe perioade.

CCXVII. UE

Devine pol alternativ de atracție.

CCXVIII. NATO

Problemă mult mai controversată intern decât UE pentru o mare parte din perioada post-sovietică.

Partea XXIII — Revoluția Portocalie, 2004

CCXIX. Alegerile prezidențiale

Viktor Ianukovici versus Viktor Iușcenko.

CCXX. Acuzații de fraudă

Proteste masive.

CCXXI. Curtea Supremă dispune repetarea turului contestat

Iușcenko câștigă.

CCXXII. Din perspectiva occidentală

Mobilizare democratică.

CCXXIII. Din perspectiva Kremlinului

Încă un exemplu de „revoluție colorată” în spațiul post-sovietic.

CCXXIV. De ce Moscova devine obsedată de revoluțiile colorate

Teama că protestul popular poate fi combinat cu sprijin occidental pentru schimbarea regimurilor.

CCXXV. Security dilemma devine și regim dilemma

Kremlinul nu se teme doar de NATO. Se teme și de modelul politic occidental.

Partea XXIV — Regime security versus national security

Aceasta este o distincție crucială.

Un lider poate considera:

securitatea statului

și

securitatea propriului regim

aproape același lucru.

Dacă o revoluție democratică într-un stat vecin inspiră proteste interne:

amenințarea nu mai este un tanc NATO.

Este:

ONG;
televiziune;
alegeri;
protest;
internet.

Apare ideea că:

influența occidentală poate produce schimbare de regim fără invazie.

Din această perspectivă, Kremlinul începe să vadă „soft power” occidental drept posibilă tehnologie ofensivă.

Partea XXV — Republica Moldova și Transnistria

CCXXVI. 1990–1992

Separatismul transnistrean.

CCXXVII. Armata a 14-a sovietică

Prezență militară rusă.

CCXXVIII. Războiul din 1992

Chișinău nu reușește să restabilească controlul.

CCXXIX. Conflict înghețat

Nici pace completă, nici război activ permanent.

CCXXX. Transnistria ca leverage

Influență rusă asupra orientării Republicii Moldova.

CCXXXI. Identitatea moldovenească versus românească

Problemă istorică, lingvistică și politică.

CCXXXII. Găgăuzia

Alt exemplu de gestionare a autonomiei fără război separatist complet.

CCXXXIII. România

Sprijin cultural și politic pentru Republica Moldova, dar fără absorbție automată.

CCXXXIV. Lecția

Statele post-imperiale pot fi influențate prin conflicte teritoriale nerezolvate.

Partea XXVI — Crimeea înainte de 2014

CCXXXV. Crimeea în Imperiul Rus

Valoare navală și strategică.

CCXXXVI. Transferul din 1954

Crimeea trece administrativ din RSFS Rusă în RSS Ucraineană.

CCXXXVII. În URSS schimbarea pare internă

Frontiera este administrativă.

CCXXXVIII. În 1991 devine frontieră internațională

Path dependence.

CCXXXIX. Sevastopol

Baza Flotei ruse a Mării Negre.

CCXL. Acorduri ruso-ucrainene

Rusia continuă să folosească baza.

CCXLI. Flota Mării Negre

Crimeea rămâne nod militar rusesc chiar fiind teritoriu ucrainean.

CCXLII. Lecția

Frontiera politică și infrastructura militară pot aparține unor sisteme diferite.

Partea XXVII — Ianukovici și balansul între Rusia și UE

CCXLIII. Viktor Ianukovici

Ajunge președinte în 2010.

CCXLIV. Nu înseamnă automat „agent rus”

Ucraina încearcă frecvent balansul între cele două centre.

CCXLV. Acordul de Asociere cu UE

Integrare economică și instituțională mai profundă cu Europa.

CCXLVI. Rusia oferă propria alternativă

Uniunea Vamală eurasiatică.

CCXLVII. Ucraina devine punct de intersecție între două proiecte de integrare

UE versus Eurasian Union.

CCXLVIII. Problema standardelor

Nu este ușor să integrezi aceeași economie simultan în două regimuri comerciale incompatibile.

CCXLIX. Geoeconomia devine geopolitică

Tarifele, standardele și gazul devin instrumente de orientare strategică.

Partea XXVIII — Euromaidan, 2013–2014

CCL. Noiembrie 2013

Guvernul Ianukovici suspendă pregătirea semnării Acordului de Asociere cu UE.

CCLI. Protestele încep

Inițial puternic pro-europene.

CCLII. Represiunea

Violența împotriva protestatarilor extinde mișcarea.

CCLIII. De la politica externă la regimul intern

Corupție, autoritarism și violență.

CCLIV. Maidan

Devine centru al unei mobilizări naționale.

CCLV. Dar Ucraina este divizată politic

O parte semnificativă a populației nu privește mișcarea la fel.

CCLVI. Extrema dreaptă

Există grupări radicale în proteste, dar reducerea întregului Maidan la „lovitură nazistă” este falsă.

CCLVII. Occidentul

Sprijin politic pentru proteste și opoziție.

CCLVIII. Rusia

Interpretează implicarea occidentală drept operațiune de schimbare a regimului.

CCLIX. Februarie 2014

După violențe grave și un acord politic eșuat, Ianukovici părăsește Kievul.

CCLX. Parlamentul preia controlul procesului politic

Se formează o nouă putere interimară.

CCLXI. Revoluție sau lovitură?

La fel ca în România 1989, eticheta unică pierde complexitatea.

Partea XXIX — Cum analizăm Maidanul fără propagandă

Construim patru niveluri simultan.

Nivelul 1 — revoltă populară

Sute de mii de oameni participă.

Nivelul 2 — competiție între elite

Opoziția dorește preluarea guvernării.

Nivelul 3 — implicare externă

Occidentul și Rusia încearcă să influențeze rezultatul.

Nivelul 4 — colaps instituțional

Ianukovici pierde controlul asupra aparatului de stat.

Aceste patru mecanisme pot fi toate adevărate.

A spune:

„a fost 100% spontaneitate populară”

este prea simplu.

A spune:

„CIA a creat totul”

este tot prea simplu fără mecanism și dovezi proporționale.

Modelul corect este:

mobilizare internă într-un mediu de competiție geopolitică externă.

Partea XXX — Crimeea 2014

CCLXII. Rusia reacționează extrem de rapid

Forțe ruse fără însemne preiau puncte-cheie.

CCLXIII. „Little green men”

Ambiguitate și negare plauzibilă.

CCLXIV. Parlamentul Crimeei

Schimbare de putere sub prezență militară rusă.

CCLXV. Referendumul

Organizat sub controlul militar rus.

CCLXVI. Rusia anexează Crimeea

În martie 2014.

CCLXVII. Argumentul rus

Autodeterminare, precedent Kosovo, protejarea populației și istorie.

CCLXVIII. Argumentul ucrainean și occidental

Încălcarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei.

CCLXIX. ONU

Adunarea Generală adoptă Rezoluția 68/262 privind integritatea teritorială a Ucrainei, reafirmând frontierele internațional recunoscute și respingând efectul referendumului asupra statutului Crimeei.

CCLXX. De ce anexarea este un moment de ruptură

Pentru prima dată în epoca post-Război Rece, Rusia anexează oficial teritoriu recunoscut internațional ca aparținând unui stat vecin.

Partea XXXI — Kosovo versus Crimeea

Această comparație trebuie făcută atent.

Argumentul Moscovei

Occidentul a susținut separarea Kosovo de Serbia.

De ce Crimeea ar fi diferită?

Contraargumente occidentale și ucrainene

Kosovo:

a urmat ani de conflict;
intervenție internațională;
administrație ONU;
negocieri îndelungate;
nu a fost anexat de statul occidental care intervenise.

Crimeea:

forțe ale unui stat vecin preiau controlul;
referendum rapid sub ocupație;
teritoriul este anexat direct de acel stat.

Asta nu înseamnă că Kosovo nu ridică probleme juridice.

Înseamnă că:

precedentul imperfect nu produce echivalență perfectă.

Partea XXXII — Donbas

CCLXXI. Donetsk și Luhansk

Proteste anti-Maidan și mișcări separatiste.

CCLXXII. Clădiri guvernamentale ocupate

Apar structuri autoproclamate.

CCLXXIII. Republicile Populare Donețk și Lugansk

Nu sunt recunoscute internațional ca state independente în 2014.

CCLXXIV. Rusia

Sprijin politic, material și militar pentru separatiști, într-un conflict în care amploarea și forma implicării ruse sunt intens contestate politic, dar documentate extensiv ulterior.

CCLXXV. Ucraina lansează „operațiunea antiteroristă”

Conflictul devine război.

CCLXXVI. MH17

Un avion civil este doborât în iulie 2014.

CCLXXVII. Debalțeve și alte lupte

Conflictul capătă caracter militar convențional.

CCLXXVIII. Granița ruso-ucraineană

Devine decisivă pentru fluxul de oameni și material.

Partea XXXIII — Minsk I

La 5 septembrie 2014, reprezentanții Ucrainei, Rusiei, OSCE și reprezentanți ai anumitor zone din Donețk și Lugansk semnează Protocolul de la Minsk, care urmărește încetarea focului și lansarea unui proces politic.

Elementele includ:

încetarea focului;
monitorizare;
descentralizare;
măsuri privind frontiera;
schimb de prizonieri.

La 19 septembrie este semnat un memorandum suplimentar pentru stabilizarea armistițiului.

Problema:

acordul nu rezolvă conflictul.

Violența continuă.

Acesta este începutul unei perioade pe care mulți observatori o vor trata eronat drept simplă „pace”.

De fapt:

războiul din Ucraina începe în 2014, nu în 2022.

2022 va fi escaladarea sa masivă într-o invazie rusă pe scară largă.

Eseu

I. 1991 pare sfârșitul geopoliticii

La sfârșitul anului 1991, scena internațională produce ceva aproape incredibil.

Uniunea Sovietică dispare.

Imperiul care:

învinsese Germania nazistă;
ocupase jumătate din Europa;
lansase primul satelit;
construise mii de focoase nucleare

încetează să mai existe.

Nu pentru că americanii ocupă Moscova.

Nu pentru că Washingtonul dictează un tratat de capitulare.

Statul se dezintegrează din interior.

Statele Unite rămân singura putere capabilă să combine la scară planetară:

armată;
flotă;
aviație;
finanțe;
tehnologie;
alianțe.

Pentru o generație întreagă, acest moment produce impresia că omenirea intrase într-o epocă complet nouă.

Conflictul ideologic central al secolului XX părea rezolvat.

Comunismul sovietic pierduse.

Europa Occidentală prospera.

Germania era reunificată pașnic.

Integrarea europeană avansa.

De aici optimismul epocii.

Dar aici trebuie să aplicăm prima regulă a cursului:

Când un sistem dispare, nu dispare automat și geografia pe care funcționa.

Rusia rămâne.

Ucraina rămâne.

Crimeea rămâne.

Marea Neagră rămâne.

Caucazul rămâne.

Carpații rămân.

Statele din Europa Centrală care fuseseră invadate sau dominate de Rusia de mai multe ori în istorie rămân și ele.

Problema nu dispare.

Se schimbă raportul de putere în jurul ei.

II. Marea întrebare a anilor 1990

Ordinea post-Război Rece trebuie să răspundă:

Ce loc va avea Rusia în Europa?

Există mai multe scenarii posibile.

Scenariul A

Rusia devine treptat parte din sistemul occidental.

Scenariul B

Rusia rămâne o mare putere independentă, dar cooperează cu Occidentul.

Scenariul C

Rusia încearcă să reconstruiască o zonă proprie de influență.

Scenariul D

Rusia și Occidentul redevin rivali.

În 1991 nu era clar care va câștiga.

Aici trebuie să evităm hindsight bias.

Privind din 2014 sau 2026, conflictul pare inevitabil.

Nu era.

În anii 1990 și chiar la începutul anilor 2000 există cooperare reală.

Rusia participă la instituții europene.

Cooperează cu NATO în anumite domenii.

Putin cooperează cu SUA după 11 septembrie.

Existau multiple căi.

Dar fiecare decizie ulterioară modifică probabilitățile.

III. Problema imperiului care dispare

Când Austro-Ungaria dispare în 1918, apar frontiere noi.

Când Imperiul Otoman se retrage, apar state noi.

Când URSS dispare, apare aceeași problemă la scară continentală.

În interiorul URSS, granițele dintre republici fuseseră:

administrative.

După 1991 ele devin:

internaționale.

Aceasta are consecințe uriașe.

Milioane de ruși locuiesc acum în afara Federației Ruse.

Infrastructura construită pentru un singur stat este împărțită între mai multe state.

Conducte.

Fabrici.

Baze militare.

Porturi.

Căi ferate.

Lanțuri industriale.

Cazul Crimeei este exemplul perfect.

În 1954, transferul Crimeei din republica rusă în cea ucraineană avea loc în interiorul URSS.

În 1991 aceeași linie administrativă devine frontieră între:

Rusia

și

Ucraina.

Un act birocratic vechi de decenii capătă brusc valoare geopolitică enormă.

Path dependence.

IV. Ucraina și armele nucleare

După destrămarea URSS, pe teritoriul Ucrainei rămâne un arsenal nuclear enorm.

Acest fapt este uneori prezentat simplificat:

„Ucraina avea arme nucleare și le-a dat Rusiei în schimbul garanțiilor occidentale.”

Realitatea este mai complexă.

Armele se aflau fizic în Ucraina.

Dar sistemele de comandă, mentenanță și infrastructura strategică fuseseră construite ca parte a complexului nuclear sovietic.

Ucraina ar fi trebuit să construiască o capacitate independentă completă pentru a transforma arsenalul moștenit într-o forță nucleară națională pe termen lung.

Totuși, renunțarea la arme este o decizie strategică enormă.

În Memorandumul de la Budapesta din 5 decembrie 1994, Rusia, SUA și Marea Britanie oferă Ucrainei asigurări privind independența, suveranitatea și frontierele sale în legătură cu aderarea Ucrainei la Tratatul de Neproliferare Nucleară.

Dar documentul nu este:

Articolul 5.

Nu există obligația automată ca SUA sau Marea Britanie să intre în război dacă Ucraina este atacată.

Această distincție va deveni critică în 2014.

V. Lecția nucleară tulburătoare

După anexarea Crimeei, apare o întrebare sistemică periculoasă.

Un stat poate observa:

Ucraina a renunțat la arme nucleare.

Una dintre puterile care îi oferise asigurări de securitate îi anexează ulterior teritoriu.

Ce învață alt stat din această experiență?

Posibil:

armele nucleare sunt o garanție mai robustă decât promisiunile diplomatice.

Aceasta este o consecință foarte gravă pentru regimul global de non-proliferare.

Nu înseamnă că orice stat ar fi mai sigur cu arme nucleare.

Armele nucleare produc:

cost;
sancțiuni;
risc;
accidente;
curse regionale de înarmare.

Dar exemplul ucrainean intră inevitabil în calculul strategic al altor state.

VI. Rusia anilor 1990: ce se întâmplă când schimbi sistemul de operare al economiei?

URSS avea o economie planificată.

Statul decidea:

producția;
prețurile;
investițiile;
fluxurile de capital.

După 1991, Rusia încearcă trecerea rapidă spre economie de piață.

Dar capitalismul nu este doar:

„statul nu mai stabilește prețurile.”

Are nevoie de:

tribunale;
contracte;
contabilitate;
reglementarea pieței;
bănci;
legislație de faliment;
protecție a investitorului;
concurență.

Aceste instituții nu apar instantaneu.

Dacă liberalizezi economia mai repede decât construiești instituțiile:

poți obține o piață foarte particulară.

Nu:

free market.

Ci:

market without rules.

În acest spațiu, actorul cu:

informație;
conexiuni;
acces la stat;
forță coercitivă

poate acumula active extraordinar de repede.

VII. Privatizarea și problema proprietății legitime

În teorie, privatizarea încearcă să răspundă:

Cine trebuie să dețină fabrica statului?

Poți:

vinde investitorilor;
distribui acțiuni populației;
da managementului;
crea fonduri.

Rusia folosește diferite mecanisme.

Voucher-ele ar trebui să permită populației să devină proprietară.

Dar apare asimetria.

Un cetățean sărac are un voucher.

Are nevoie de bani astăzi.

Un actor bine conectat înțelege că acel voucher poate cumpăra o parte dintr-o întreprindere extraordinar de valoroasă.

Cetățeanul îl vinde.

Actorul acumulează mii de vouchere.

Proprietatea se concentrează.

Nu este nevoie de conspirație centrală pentru ca procesul să producă concentrare.

Este suficientă:

diferența de informație + capital + răbdare.

VIII. Oligarhul este mai mult decât omul bogat

Un miliardar într-un stat de drept poate fi foarte influent.

Dar oligarhia apare când bogăția se combină structural cu puterea politică.

Imaginează:

**bani → cumperi televiziune**

**televiziune → influențezi alegeri**

**alegeri → obții acces la guvern**

**guvern → primești active**

**active → mai mulți bani.**

Acesta este feedback-ul oligarhic.

Problema Rusiei anilor 1990 nu este doar inegalitatea.

Este că statul și capitalul privat devin atât de amestecate încât devine greu să spui:

cine controlează pe cine?

Acest lucru pregătește ascensiunea lui Putin.

IX. Putin nu elimină oligarhia; o subordonează

Când Putin ajunge la putere, mesajul implicit către marii proprietari devine:

păstrați averile, dar nu deveniți putere politică independentă.

Cazul Mihail Hodorkovski este simbolic.

Unul dintre cei mai bogați oameni ai Rusiei intră în conflict cu Kremlinul.

Este arestat.

Imperiul său petrolier este fragmentat.

Mesajul este clar:

statul este din nou superior oligarhului.

Aceasta nu produce automat stat de drept.

Produce:

recentralizarea patronajului.

În anii Elțîn:

mai multe centre private concurează pentru stat.

În anii Putin:

statul devine centrul în jurul căruia gravitează marile averi.

Este diferența dintre:

state capture by oligarchs

și

state-managed oligarchy.

X. De ce Putin devine popular?

Trebuie să înțelegem experiența cetățeanului rus.

Anii 1990 înseamnă pentru mulți:

inflație;
haos;
salarii neplătite;
război;
corupție;
pierderea statutului internațional.

În anii 2000:

economia crește;
salariile cresc;
statul plătește;
ordinea publică se îmbunătățește;
Rusia pare din nou respectată.

O parte vine din:

reforme;
stabilizare.

O parte foarte mare este ajutată de:

creșterea prețului petrolului și gazului.

Putin poate transforma veniturile energetice în:

rezerve;
salarii;
buget militar;
legitimitate.

Apare contractul:

stabilitate + prosperitate + prestigiu în schimbul unei politici mai puțin competitive.

XI. În același timp, Europa Centrală merge în direcția opusă

Polonia.

Cehia.

Ungaria.

România.

Statele baltice.

Pentru ele experiența istorică este alta.

Nu interpretează prăbușirea URSS ca:

pierderea unei zone naturale de securitate ruse.

O interpretează ca:

eliberare.

De aceea multe dintre aceste state nu doresc neutralitate.

Vor exact opusul.

Vor să transforme momentul de slăbiciune rusă într-o schimbare geopolitică dificil de inversat.

Instrumentul:

NATO.

Aici apare conflictul de percepție fundamental al Europei post-Război Rece.

XII. Dilema de securitate NATO–Rusia

Polonia spune:

Am fost invadată de Rusia. Vreau NATO pentru securitate.

Rusia vede:

NATO se mută mai aproape de granițele mele.

Rusia reacționează militar.

Polonia vede reacția rusă și spune:

Vedeți? Tocmai de aceea aveam nevoie de NATO.

Acesta este un feedback loop perfect.

**frica Poloniei → aderare NATO → frica Rusiei → militarizare rusă → frica Poloniei crește.**

În teoria relațiilor internaționale:

security dilemma.

Problema este că nu trebuie să existe intenție ofensivă inițială pentru ca sistemul să escaladeze.

Dar această explicație nu înseamnă echivalență morală automată.

Statele au și drepturi juridice și agency.

A explica percepția Rusiei nu înseamnă a accepta că Rusia are drept de veto asupra alianțelor vecinilor.

XIII. De ce țările estice nu acceptă ideea „zonelor tampon”?

Pentru că „buffer zone” sună diferit în funcție de locul de unde privești.

Pentru o mare putere:

spațiu strategic între mine și adversar.

Pentru oamenii care locuiesc în acel spațiu:

țara mea.

România nu se percepe pe sine ca:

„teren dintre Rusia și Germania”.

Polonia nu se percepe ca:

„zonă de siguranță a Moscovei”.

Aceasta este una dintre marile dificultăți ale realismului geopolitic.

Modelul de hartă tinde să transforme statele mici în teritoriu.

Dar statele mici au:

populații;
guverne;
preferințe;
memorie istorică.

Un model bun trebuie să includă ambele niveluri:

structură de mare putere + agency a statelor mici.

XIV. România face cea mai mare schimbare geopolitică din istoria sa modernă

În 1989 România era membră a Pactului de la Varșovia.

În 2004 devine membră NATO.

În 2007 devine membră a Uniunii Europene.

În mai puțin de două decenii schimbă:

alianța militară;
sistemul economic;
sistemul juridic;
orientarea diplomatică.

Dacă privim cursul nostru de la 1700:

Principatele încercau să manevreze între:

Imperiul Otoman;
Rusia;
Habsburgi.

În secolul XIX:

România caută protecție occidentală.

După 1945:

este absorbită în sistemul sovietic.

După 1989:

revine deliberat în sistemul occidental.

În 2007, proiectul început în multe privințe în secolul XIX ajunge la o formă instituțională extraordinar de puternică:

România este simultan în NATO și UE.

XV. NATO și UE nu fac același lucru

Este important.

NATO

răspunde în primul rând la:

cine te apără?

UE

răspunde mai mult la:

în ce sistem economic, juridic și politic funcționezi?

NATO oferă:

apărare colectivă;
interoperabilitate;
integrare militară.

UE oferă:

piață;
reguli;
finanțare;
mobilitate;
instituții.

Împreună produc o transformare profundă.

România nu intră doar într-o alianță.

Intră într-un ecosistem occidental.

XVI. De ce aderarea la UE schimbă și statul intern?

Pentru a intra, România trebuie să adopte:

acquis communautaire.

Asta înseamnă mii de norme.

Concurență.

Achiziții.

Mediu.

Agricultură.

Protecția consumatorului.

Justiție.

Finanțe.

Reglementări.

Astfel, politica externă produce transformare internă.

UE folosește:

conditionality.

Mesajul:

dacă îndeplinești aceste criterii, primești acces la club.

Aceasta este o formă extrem de puternică de soft power.

Nu invadezi țara.

O faci să își rescrie legislația pentru că ea dorește să intre în sistemul tău.

XVII. De ce Occidentul părea atât de dominant?

SUA avea:

armata dominantă;
dolarul;
Silicon Valley;
Wall Street;
Hollywood;
universități;
alianțe.

UE devenea enormă economic.

NATO se extindea.

Rusia era slabă.

China încă nu era rival global egal.

Acesta este:

unipolar moment.

Într-o asemenea lume apare tentația:

structura aceasta este permanentă.

Dar exact cum Ceaușescu nu și-a actualizat modelul după schimbarea mediului, și marile puteri pot cădea în aceeași capcană.

Succesul poate produce:

strategic overconfidence.

XVIII. Kosovo și problema regulilor

În 1999 NATO bombardează Republica Federală Iugoslavia.

Pentru susținători:

intervenția era necesară pentru a preveni o catastrofă umanitară.

Pentru critici:

NATO utilizează forța fără o autorizație explicită a Consiliului de Securitate pentru operațiune.

Această tensiune produce conceptul:

„illegal but legitimate”

folosit în unele dezbateri despre Kosovo.

Indiferent unde ne poziționăm juridic, geopolitic rezultatul este important.

Rusia vede Occidentul folosind forța împotriva unui stat suveran fără acordul Moscovei.

Mai târziu va folosi Kosovo ca argument în propriile justificări pentru recunoașterea sau separarea unor teritorii.

Dar aici trebuie să fim atenți.

Faptul că actorul A a încălcat sau întins o regulă nu creează automat drept nelimitat actorului B să facă orice faptă aparent asemănătoare.

Precedentul trebuie analizat pe:

mecanism;
context;
proporționalitate;
rezultat.

XIX. 11 septembrie creează pentru scurt timp o fereastră Rusia–SUA

Atacurile teroriste din 2001 schimbă prioritățile Washingtonului.

Adversarul principal devine:

terorismul jihadist.

Putin cooperează cu SUA.

Rusia are propria experiență a terorismului și războiului în Caucaz.

Apare posibilitatea:

poate Rusia și Occidentul pot construi o nouă ordine comună.

NATO–Russia Council din 2002 este simbolul acestei ferestre de cooperare.

Dar sub cooperare rămân probleme structurale:

NATO continuă extinderea;
Rusia dorește statut special de mare putere;
SUA acționează global într-un mod pe care Moscova îl percepe tot mai unilateral.

Fereastra se închide treptat.

XX. Irak și credibilitatea regulilor

În 2003 SUA și aliați invadează Irakul.

Justificările legate de armele de distrugere în masă se dovedesc profund problematice.

Pentru Moscova, episodul devine încă o dovadă pentru narațiunea:

Occidentul vorbește despre drept internațional când îi convine.

Trebuie să păstrăm două idei simultan.

Critica rusă asupra anumitor acțiuni occidentale poate avea elemente reale.

Acest lucru nu transformă automat acțiunile ulterioare ale Rusiei în legale sau legitime.

Aceasta este o regulă de logică:

tu quoque nu este justificare.

„Tu ai încălcat regula” poate reduce legitimitatea ta morală.

Nu dovedește:

„deci și eu am dreptul să o încalc.”

XXI. Revoluțiile colorate schimbă natura fricii Kremlinului

Georgia 2003.

Ucraina 2004.

Kârgâzstan 2005.

Proteste și mișcări electorale duc la schimbări de regim.

Occidentul sprijină:

ONG-uri;
monitorizare electorală;
societate civilă;
reforme democratice.

Din perspectiva occidentală:

democracy promotion.

Din perspectiva tot mai suspicioasă a Moscovei:

regime change technology.

Această diferență de percepție este crucială.

Pentru Kremlin, amenințarea occidentală nu mai trebuie să fie:

un tanc NATO.

Poate fi:

ONG;
observator electoral;
internet;
protest.

Așadar securitatea regimului și securitatea statului încep să se contopească.

XXII. De ce Ucraina devine atât de importantă?

Harta.

Rusia este un stat continental enorm.

Între centrul Rusiei și Europa Centrală se află:

Belarus;
Ucraina.

Ucraina este extraordinar de importantă datorită:

populației;
agriculturii;
industriei;
porturilor;
Mării Negre;
Crimeei;
proximității de Caucaz;
infrastructurii energetice.

Dar există și un strat identitar.

Rusia Kieveană ocupă un loc central atât în narațiunea istorică rusă, cât și în cea ucraineană.

Pentru o parte a elitei ruse:

Ucraina nu este percepută ca o țară străină obișnuită.

Este parte a unui spațiu istoric comun.

Pentru naționalismul ucrainean:

exact această idee poate fi percepută drept negarea independenței ucrainene.

Avem:

identități istorice suprapuse.

Acestea sunt extrem de greu de rezolvat prin simple tratate comerciale.

XXIII. Ucraina încearcă să joace între sisteme

Timp de mulți ani, Ucraina nu alege complet o tabără.

Face comerț cu Rusia.

Cooperează cu UE.

Cooperează cu NATO.

Schimbă guverne.

Președinții încearcă diferite echilibre.

Aceasta este strategie de:

hedging.

Exact strategia pe care am văzut-o la România în alte epoci.

Problema este că hedging-ul funcționează cât timp marile blocuri tolerează ambiguitatea.

Dacă ambele sisteme încep să ceară:

alege,

spațiul de manevră dispare.

XXIV. 2008 București: o decizie cu două mesaje opuse

NATO spune la București:

Ucraina și Georgia vor deveni membre.

Dar nu le oferă MAP și, mai important:

nu le oferă Articolul 5.

Aceasta produce o situație strategică foarte interesantă.

Pentru Ucraina și Georgia

Occidentul validează orientarea lor.

Pentru Rusia

NATO confirmă că intenționează să continue extinderea.

Dar pentru deterrence

NATO nu promite să lupte pentru ele acum.

Putem formula brutal:

destulă integrare pentru a enerva Rusia, insuficientă integrare pentru a descuraja sigur o intervenție.

Nu înseamnă că războiul era inevitabil.

Dar este o configurație instabilă.

strategic grey zone.

XXV. Georgia este primul mare test

Doar câteva luni după summitul de la București, izbucnește războiul ruso-georgian.

Originile imediate ale conflictului din august sunt complexe și includ escaladări între forțele georgiene, separatiștii osetini și Rusia.

Important pentru sistem este rezultatul.

Rusia demonstrează:

că este dispusă să folosească forță militară în fostul spațiu sovietic;
că NATO nu va interveni militar pentru un stat aspirant;
că poate modifica realitatea teritorială de facto.

După război, UE desfășoară EUMM, care continuă monitorizarea liniilor administrative din jurul Abhaziei și Osetiei de Sud.

2008 este astfel un avertisment.

Dar în Occident, atenția este distrasă imediat de:

criza financiară globală.

XXVI. 2008 distruge ideea că piața se autocorectează fără limite

Sistemul financiar occidental intră într-o criză extraordinară.

Bănci cu:

modele sofisticate;
matematicieni;
ratinguri;
management al riscului

descoperă că întregul sistem poate deveni fragil.

Problema este similară cu alte sisteme complexe studiate.

Fiecare instituție optimizează local.

Banca spune:

pot reduce riscul vânzând creditul.

Investitorul spune:

am securitate pentru că portofoliul este diversificat.

Rating agency spune:

istoricul default-ului este mic.

Dar dacă ipoteza comună:

prețul locuințelor nu poate scădea simultan peste tot

este greșită,

întregul model intră în criză.

Este din nou:

correlated risk.

XXVII. Creditul bancar și criza din 2008

Banca acordă ipotecă.

Ipoteca este securitizată.

Devine parte dintr-un instrument financiar.

Instrumentul este cumpărat cu leverage.

Leverage-ul este finanțat pe termen scurt.

Dacă valoarea activului scade:

creditorul cere mai mult colateral.

Investitorul trebuie să vândă.

Vânzarea scade prețul.

Mai mulți investitori primesc margin calls.

Apare:

**preț ↓ → leverage forțează vânzarea → preț ↓ și mai mult.**

Debt-deflation-ul din 1930 reapare într-o arhitectură financiară modernă.

Tehnologia financiară se schimbă.

Feedback loop-ul seamănă.

XXVIII. Băncile centrale învață lecția din 1929

În 1930, autoritățile permit o contracție monetară masivă.

În 2008, Fed și alte bănci centrale reacționează mult mai agresiv.

lichiditate;
rate reduse;
salvări;
QE.

De ce?

Pentru că memoria Marii Crize a devenit parte a doctrinei instituționale.

Aici vedem valoarea studiului istoriei chiar în acțiune.

Instituția învață.

Aceasta nu înseamnă că răspunsul este gratuit.

QE și salvările ridică probleme:

distribuție;
moral hazard;
prețul activelor;
datorie.

Dar scopul imediat este prevenirea:

1930 replay.

XXIX. România descoperă avantajul și riscul integrării financiare

După aderarea și apropierea de UE, în România intră capital.

Creditul crește.

Băncile străine finanțează filiale locale.

Consumul crește.

Imobiliarele cresc.

Aceasta pare convergență.

Dar există vulnerabilități.

Dacă finanțarea externă se oprește:

creditul scade;
cursul poate fi presat;
deficitul extern trebuie ajustat.

România apelează la finanțare internațională.

Din nou avem:

integrarea produce prosperitate, dar și transmiterea șocurilor.

Exact aceeași regulă a rețelelor.

XXX. 2013: Ucraina ajunge la alegerea pe care încercase să o amâne

UE oferă Acordul de Asociere.

Rusia construiește propriul proiect eurasiatic.

Problema nu este doar simbolică.

Un acord comercial profund cu UE implică:

standarde;
reglementări;
regim tarifar.

Integrarea simultană completă cu Uniunea Vamală rusă devine foarte dificilă.

Ianukovici încearcă să negocieze.

Rusia oferă:

credit;
gaz mai ieftin.

UE oferă:

integrare pe termen lung;
reforme;
piață.

În noiembrie 2013 guvernul suspendă semnarea.

Începe Maidanul.

XXXI. De ce Maidanul devine mult mai mare decât politica comercială?

Dacă protestele ar fi fost doar despre:

tarif vamal,

probabil nu ar fi schimbat regimul.

Dar represiunea transformă problema.

Acum protestatarul nu mai spune doar:

vreau UE.

Spune:

guvernul mă lovește pentru că protestez.

Apare:

**politică externă → represiune → legitimitate internă.**

Acesta este un pattern foarte comun în revoluții.

Un protest limitat devine revoltă generală când statul reacționează într-un mod care extinde coaliția protestatarilor.

XXXII. A fost Maidanul o operațiune occidentală?

Occidentul a susținut public orientarea europeană și opoziția.

Au existat:

finanțări pentru societatea civilă;
contacte diplomatice;
declarații;
influență.

Asta este documentabil.

Dar de aici până la:

„Occidentul a creat milioane de protestatari artificial”

există un salt logic enorm.

Pentru o explicație completă ai nevoie de:

corupție internă;
violență;
conflict politic;
preferințe reale pro-europene;
competiția elitei.

Cel mai bun model este:

protest intern real într-un mediu puternic internaționalizat.

Exact cum analiza noastră despre 1989 nu trebuie redusă la:

„totul a fost făcut de servicii.”

XXXIII. Rusia vede altceva

Putin interpretează evenimentele prin experiența:

Serbia 2000;
Georgia 2003;
Ucraina 2004;
Primăvara Arabă.

Pattern-ul perceput la Kremlin:

**protest → ONG-uri / sprijin occidental → guvern pro-occidental → țara se mută geopolitic.**

Astfel, în februarie 2014, prăbușirea lui Ianukovici nu este percepută la Moscova doar ca:

„schimbare de guvern”.

Este percepută ca:

pierdere strategică a Ucrainei.

Când un actor definește o situație ca amenințare existențială, apetitul său pentru risc crește.

XXXIV. De ce Crimeea este prima țintă?

Pentru Rusia, Crimeea are:

Sevastopol;
Flota Mării Negre;
acces naval;
simbolism istoric;
populație majoritar rusofonă;
poziție dominantă asupra nordului Mării Negre.

Dacă noul guvern ucrainean se apropie accelerat de Occident, Moscova se poate teme, indiferent cât de realist imediat era scenariul:

ce se întâmplă cu baza navală rusă într-o Ucraină NATO?

Prin urmare Crimeea combină:

interes militar + identitate + oportunitate politică.

Este exact tipul de nod unde mai multe ramuri ale sistemului se suprapun.

XXXV. Operațiunea din Crimeea și războiul hibrid

Forțe fără însemne.

Operațiuni informaționale.

Controlul instituțiilor.

Referendum.

Negare inițială.

Viteză.

Nu este războiul din 1941.

Este:

ambiguity warfare.

Scopul este să controlezi ritmul evenimentelor înainte ca adversarul să poată organiza:

răspuns militar;
răspuns juridic;
coaliție externă.

În warfare modern, timpul este armă.

Dacă creezi:

fait accompli,

costul inversării devine mult mai mare decât costul prevenirii.

XXXVI. Referendumul și problema autodeterminării

Rusia spune:

populația Crimeei dorește unirea cu Rusia.

Occidentul și Ucraina spun:

referendum organizat sub ocupație militară și în afara cadrului constituțional ucrainean.

Aceasta aduce din nou conflictul dintre:

autodeterminare

și

integritate teritorială.

Am întâlnit aceeași problemă după 1918.

Nu există o regulă simplă prin care orice regiune care votează poate deveni automat stat sau parte a altui stat.

Dacă ar exista:

aproape fiecare stat multietnic ar putea fi fragmentat permanent.

De aceea sistemul internațional acordă o greutate foarte mare integrității teritoriale a statelor existente.

Adunarea Generală ONU reafirmă această poziție în Rezoluția 68/262.

XXXVII. Crimeea schimbă întregul model occidental despre Rusia

Până atunci exista încă ideea:

Rusia este partener dificil, dar parte din aceeași ordine europeană generală.

După anexare:

această presupunere este grav lovită.

Apar:

sancțiuni;
suspendarea unor mecanisme de cooperare;
întărirea NATO în Est;
reanalizarea securității energetice.

Ceea ce Rusia poate vedea ca:

restaurarea poziției strategice

Occidentul vede ca:

revenirea revizionismului teritorial.

Din 2014 începe o nouă etapă.

XXXVIII. Donbas este diferit de Crimeea

Crimeea este:

ocupată rapid;
anexată formal.

Donbas devine:

război prelungit.

Apar actori locali reali.

Există nemulțumiri locale reale.

Există și implicare rusă.

Există armată ucraineană.

Există voluntari.

Există propagandă.

Este un conflict mult mai murdar informațional.

Acesta este motivul pentru care afirmații absolute precum:

„totul este război civil”

„nu există deloc componentă internă”

sunt ambele reductive.

Modelul mai bun:

conflict intern internaționalizat.

XXXIX. Minsk încearcă să înghețe problema

Protocolul din septembrie 2014 urmărește:

încetarea focului;
retragere;
monitorizare;
soluție politică.

Dar apare o dilemă secvențială.

Ucraina poate spune:

mai întâi securitate și controlul frontierei, apoi politica.

Separatiștii/Rusia pot spune:

mai întâi statut politic și garanții, apoi control deplin al Kievului.

Dacă fiecare etapă depinde de cealaltă:

nimeni nu vrea să facă primul pas.

Aceasta este:

sequencing problem.

Vom vedea în Lecția 13 că Minsk II nu va rezolva-o.

XL. 1991–2014 ca o singură tranziție sistemică

Putem acum comprima întregul interval:

**URSS se prăbușește → Rusia slăbește → SUA devine hegemon → NATO și UE se extind → statele estice se integrează în Occident → Rusia începe să se stabilizeze → Putin recentralizează statul → prețurile energiei cresc → capacitatea Rusiei revine → revoluțiile colorate cresc frica regimului rus → NATO declară Ucraina și Georgia viitori membri → Georgia 2008 → criza financiară slăbește prestigiul occidental → proiectul eurasiatic rusesc se consolidează → Ucraina este prinsă între UE și Rusia → Maidan → căderea lui Ianukovici → Crimeea → Donbas → Minsk.**

Acesta este:

return of geopolitics.

Dar formularea trebuie nuanțată.

Geopolitica nu dispăruse.

Doar devenise mai puțin vizibilă în perioada în care distribuția puterii era extrem de favorabilă Occidentului.

XLI. Pattern-ul rusesc

Putem construi:

**1991 → pierdere de imperiu**

**1990s → slăbiciune internă**

**1998 → criză**

**2000 → Putin**

**2000s → petrol + centralizare**

**2004–2005 → revoluții colorate**

**2007 → critică explicită a unipolarității**

**2008 → Georgia**

**2014 → Crimeea + Donbas.**

Din perspectiva Kremlinului, aceasta poate fi povestea:

Rusia a fost prea slabă pentru a-și apăra interesele în anii 1990 și acum își recapătă capacitatea.

Din perspectiva vecinilor:

exact revenirea puterii ruse confirmă motivul pentru care trebuiau să intre în NATO.

Din nou feedback loop.

XLII. Pattern-ul României

**1989 → comunismul cade**

**1990–1996 → tranziție lentă și conflict politic**

**1990s → economie instabilă**

**1996+ → consens euro-atlantic mai ferm**

**2002 → invitație NATO**

**2004 → NATO**

**2007 → UE**

**2008 → România găzduiește summitul NATO**

**2014 → Crimeea anexată**

În mai puțin de 25 de ani România trece din:

periferia sovietică

în:

frontiera estică a sistemului euro-atlantic.

Aceasta este una dintre cele mai mari transformări strategice ale întregii noastre istorii.

XLIII. Și Dunărea revine

România NATO și UE controlează:

gurile Dunării;
portul Constanța;
acces la Marea Neagră.

Ucraina devine partener strategic important.

Republica Moldova rămâne între sisteme.

Rusia controlează Crimeea după 2014.

Dintr-o dată harta noastră veche:

**Dunăre → Marea Neagră → Crimeea → Strâmtori**

revine în centrul strategiei europene.

Exact aceeași hartă pe care am urmărit:

Imperiul Otoman;
Rusia țaristă;
Războiul Crimeii;
cele două războaie mondiale.

Actorii s-au schimbat.

Geografia nu.

XLIV. România și Marea Neagră capătă o nouă funcție NATO

În Războiul Rece:

frontul principal NATO–Pact era mai la vest.

Germania.

Fulda Gap.

Europa Centrală.

După 2004 și mai ales după 2014:

flancul estic se extinde spre:

Baltica;
Polonia;
România;
Marea Neagră.

România devine relevantă pentru:

apărare aeriană;
logistică;
acces spre Marea Neagră;
operațiuni regionale;
infrastructură aliată.

Acest lucru va deveni și mai important după 2022.

XLV. Ce înseamnă „Occident” în cazul României?

Nu este doar geografie.

România este geografic în Europa de Est/Sud-Est.

Dar după 2007 este instituțional în:

NATO;
UE.

Deci „Est” și „Vest” pot descrie lucruri diferite:

geografie

unde ești.

istorie

ce imperii te-au influențat.

instituții

în ce organizații ești.

economie

cu cine faci comerț.

cultură

ce modele adopți.

România este un caz hibrid extraordinar:

**geografie est-europeană

limbă latină
ortodoxie răsăriteană
instituții euro-atlantice.**

Această combinație explică o mare parte din poziția sa geopolitică.

XLVI. A fost extinderea NATO cauza conflictului cu Rusia?

Această întrebare trebuie tratată ca problemă cauzală, nu slogan.

Construim mai multe ipoteze.

H1 — NATO enlargement dominant

Extinderea produce insecuritate rusească și revizionism.

H2 — Russian imperial continuity dominant

Rusia ar fi încercat oricum să mențină controlul asupra vecinilor.

H3 — Regime security dominant

Kremlinul reacționează mai ales la democratizarea și revoluțiile din vecinătate.

H4 — Power transition

Cât timp Rusia este slabă cooperează; când devine mai puternică contestă ordinea.

H5 — Interaction model

Cel mai probabil:

**extindere occidentală × memorie imperială rusă × revenirea puterii ruse × insecuritatea regimului × greșeli occidentale × alegerile statelor estice.**

Istoria serioasă trebuie să compare H1–H5.

Nu să aleagă explicația preferată ideologic înainte de analiză.

XLVII. Ce înseamnă „vina NATO”?

Trebuie să separăm trei întrebări.

1. A contribuit extinderea la percepția rusă de amenințare?

Da, fără îndoială.

2. Aveau statele est-europene motive proprii să dorească aderarea?

Da.

3. Dă percepția rusă dreptul juridic Rusiei de a invada vecini?

Nu rezultă logic.

Aceste afirmații pot fi simultan adevărate.

Aici se rupe adesea dezbaterea publică, deoarece oamenii cred că:

a explica = a scuza.

Nu.

Analiza cauzală și judecata normativă sunt straturi diferite.

XLVIII. Ce înseamnă „vina Rusiei”?

La fel.

Poți spune:

Rusia a ales folosirea forței;
anexarea Crimeei a încălcat integritatea teritorială recunoscută a Ucrainei;

și simultan să studiezi:

Kosovo;
Irak;
extinderea NATO;
revoluțiile colorate;
frica rusă de încercuire.

Dacă refuzi să studiezi contextul pentru că te temi că vei relativiza responsabilitatea:

nu mai faci istorie.

Faci rechizitoriu.

Istoria bună trebuie să explice chiar și actorul care greșește.

XLIX. Ordinea bazată pe reguli are o problemă structurală

Occidentul folosește expresia:

rules-based international order.

Dar o ordine bazată pe reguli are nevoie de:

reguli clare;
aplicare consistentă;
instituții;
putere.

Dacă puterea dominantă își permite excepții:

ceilalți observă.

Aceasta reduce capitalul de legitimitate.

Dar și reciproca este adevărată.

Dacă fiecare încălcare anterioară justifică următoarea încălcare:

ordinea se dizolvă complet.

Deci întrebarea nu poate fi:

„cine a fost vreodată ipocrit?”

Toate marile puteri vor avea asemenea episoade.

Întrebarea este:

ce reguli putem menține chiar când actorii puternici au stimulent să le încalce?

Aceasta este problema centrală a ordinii internaționale.

L. 2014 este un punct de inflexiune

În 1991 mulți cred:

marile războaie teritoriale în Europa sunt practic terminate.

În 2014 avem:

anexarea Crimeei;
război în Donbas;
sancțiuni occidentale;
deteriorarea NATO–Rusia;
reînarmarea flancului estic.

Lumea post-Război Rece nu s-a terminat complet într-o singură zi.

Dar 2014 este unul dintre cele mai bune praguri.

Putem spune:

1991–2014 = lunga tranziție post-Război Rece.

După 2014 intrăm într-o epocă de:

competiție strategică reînnoită.

LI. Dar modelul nostru „Războiul Lung” trebuie încă testat

Am putea spune:

1914 → 1945 → 1991 → 2014

este un singur conflict continuu.

Ar fi tentant.

Dar poate deveni prea elastic.

Dacă orice conflict dintre Rusia și Occident devine „aceeași poveste”, modelul încetează să poată fi falsificat.

Trebuie să cerem:

Care este obiectul conflictului?

1914: echilibrul european.

1945: ordinea ideologică globală.

1991: integrarea spațiului post-sovietic.

2014: suveranitatea și orientarea geopolitică a Ucrainei plus contestarea ordinii post-1991.

Există continuități.

Dar nu identitate.

Poate cea mai bună formulă este:

o familie de conflicte produse repetat de aceeași geografie, dar în sisteme internaționale diferite.

Aceasta este mai robustă decât ideea unei conspirații istorice de un secol.

LII. Modelul fractalic

Putem vedea aceeași structură la mai multe scale.

La nivel continental

Rusia ↔ Occident.

La nivel regional

Rusia ↔ Ucraina.

La nivel ucrainean

Kiev ↔ regiuni cu preferințe diferite.

La nivel economic

UE ↔ Uniunea Eurasiatică.

La nivel energetic

Rusia ↔ tranzitul ucrainean ↔ Europa.

La nivel informațional

mass-media rusă ↔ mass-media occidentală ↔ populația ucraineană.

La nivel identitar

„Ucraina europeană” ↔ „lumea rusă”.

Aceste niveluri se influențează reciproc.

Acesta este motivul pentru care conflictul nu poate fi explicat cu:

„NATO”.

„Putin”.

„CIA”.

Un singur nod nu este sistemul.

LIII. Prima mare lecție a perioadei

Puterea revine.

Când Rusia este slabă:

instituțiile occidentale se extind.

Când Rusia devine mai puternică:

costul extinderii crește.

Aceasta este o regulă realistă clasică.

Dar există și lecția liberală:

instituțiile contează.

Polonia și România nu mai sunt la fel de vulnerabile ca Ucraina tocmai pentru că au intrat în instituții occidentale înainte ca raportul de putere să se schimbe.

Timing-ul contează.

LIV. A doua lecție

Garanțiile sunt ierarhice.

Avem:

Nivel 1

declarație politică.

Nivel 2

security assurance.

Nivel 3

parteneriat militar.

Nivel 4

tratat de apărare.

Nivel 5

forțe aliate deja desfășurate.

Nu toate produc același deterrence.

Ucraina avea Budapest Memorandum.

România avea:

NATO Article 5.

Aceasta este o diferență enormă.

LV. A treia lecție

Instituțiile au memorie.

NATO supraviețuiește URSS.

UE se extinde.

Statele intră în ele.

Apoi apar:

baze;
reguli;
cariere;
investiții;
infrastructură.

Cu fiecare an, ieșirea devine mai costisitoare.

Instituțiile creează:

path dependence.

De aceea ordinea occidentală poate continua chiar după dispariția adversarului inițial.

LVI. A patra lecție

Slăbiciunea poate produce revanșism ulterior.

O societate care percepe o perioadă drept:

umilință;
pierdere;
haos

poate deveni receptivă ulterior la liderul care promite:

restaurare.

Putin folosește exact această resursă.

Nu inventează trauma anilor 1990.

O organizează politic.

Acest pattern îl cunoaștem.

Germania interbelică.

Nu înseamnă că Rusia = Germania nazistă.

Înseamnă că:

pierderea statutului este o resursă politică puternică.

LVII. A cincea lecție

Economia poate fi armă fără sancțiuni oficiale.

Gaz.

Credite.

Acces la piață.

Tarife.

Investiții.

Acordul de Asociere UE–Ucraina pare economie.

Dar produce efect strategic.

Conducta pare infrastructură.

Dar produce leverage.

Aceasta este:

geoeconomie.

Secolul XXI nu înlocuiește geopolitica prin economie.

Le combină.

LVIII. A șasea lecție

O democrație slabă este vulnerabilă extern.

Corupția și oligarhia din Ucraina nu sunt doar probleme morale.

Ele reduc capacitatea statului.

Dacă instituțiile sunt slabe:

serviciile pot fi penetrate;
armata poate fi neglijată;
elitele pot schimba tabere;
populația poate avea încredere redusă.

State capacity este securitate națională.

Aceeași regulă se aplică României.

Anticorupția nu este doar temă juridică.

În anumite condiții este:

defence policy.

LIX. A șaptea lecție

Propaganda funcționează cel mai bine când pornește de la ceva real.

Exemplu:

Există naționaliști radicali în Ucraina.

Propaganda poate transforma:

există grupări de extremă dreaptă

în:

Ucraina este stat nazist.

Salt logic enorm.

Există sprijin occidental pentru societatea civilă.

Devine:

întreaga revoluție este creată de CIA.

Există ruși care se simt amenințați cultural.

Devine:

toți rușii din Ucraina cer anexarea.

Tehnica este:

real fact → exaggerated generalization → total narrative.

Aceasta este una dintre cele mai importante metode de detectare a propagandei.

LX. A opta lecție

Grey zones sunt periculoase.

Un stat complet în NATO:

atacul poate declanșa război cu întreaga alianță.

Un stat complet în sfera Rusiei:

Moscova nu simte că îl pierde.

Dar un stat aflat între:

cooperare NATO;
aspirație occidentală;
fără Articolul 5

poate deveni teren de competiție.

Georgia și Ucraina sunt astfel de zone.

Aceasta nu înseamnă că statele trebuie împărțite permanent în sfere de influență.

Înseamnă că:

tranziția dintre sisteme este strategic foarte riscantă.

LXI. A noua lecție

Fait accompli.

Crimeea arată puterea vitezei.

Dacă Rusia ar fi anunțat:

peste șase luni vom încerca să anexăm Crimeea,

Ucraina și Occidentul ar fi avut timp să reacționeze.

În schimb:

operațiunea este rapidă.

Când Occidentul formulează strategia:

Rusia controlează deja peninsula.

Acum alternativa nu mai este:

prevenire.

Este:

răsturnarea militară a faptului împlinit.

Cost complet diferit.

Această logică este foarte importantă în:

Taiwan;
insule disputate;
lovituri de stat;
cyber.

LXII. A zecea lecție

Nu confunda pacea cu absența focurilor mari.

După Minsk, războiul nu dispare.

Linia frontului continuă.

Oameni mor.

Armistițiile sunt încălcate.

Dar pentru restul Europei conflictul poate părea:

înghețat.

Aceasta produce o iluzie strategică.

Dacă un conflict nu este rezolvat:

timpul poate:

reduce tensiunea;

permite reînarmarea pentru următoarea rundă.

Vom vedea care dintre ele s-a întâmplat în 2022.

Ideile-cheie

Dispariția URSS nu a eliminat problemele geopolitice ale spațiului ruso-european.

Frontierele administrative sovietice au devenit frontiere internaționale după 1991.

Ucraina a moștenit un arsenal nuclear major, dar controlul și sustenabilitatea lui erau mai complexe decât simpla posesie fizică.

Memorandumul de la Budapesta din 1994 conținea asigurări de securitate, nu o garanție militară echivalentă cu Articolul 5 NATO.

Rusia anilor 1990 a încercat simultan democratizare, privatizare și reconstrucția instituțiilor de piață.

Liberalizarea fără instituții puternice a favorizat concentrarea proprietății și apariția oligarhilor.

Capitalismul fără stat de drept poate deveni capitalism clientelar, nu piață competitivă.

Criza rusă din 1998 a fost un șoc major pentru Rusia și piețele emergente globale.

Putin a recentralizat statul și a subordonat puterea oligarhică autonomă.

Creșterea prețurilor energiei a contribuit major la consolidarea financiară și politică a Rusiei din anii 2000.

NATO a continuat să existe după dispariția URSS și a primit Polonia, Cehia și Ungaria în 1999.

În 2004, România și alte șase state central și est-europene au intrat în NATO.

Statele est-europene au urmărit aderarea din propriile calcule de securitate, nu doar la inițiativa Washingtonului.

Extinderea NATO a contribuit simultan la securitatea membrilor noi și la percepția rusă de pierdere a adâncimii strategice.

Security dilemma nu înseamnă automat echivalență juridică sau morală.

România a devenit membră UE la 1 ianuarie 2007.

Integrarea în NATO și UE reprezintă una dintre cele mai profunde schimbări geopolitice din istoria României.

UE folosește conditionality pentru a transforma instituțiile statelor candidate.

Kosovo a creat controverse privind relația dintre suveranitate, intervenție umanitară și drept internațional.

Rusia va folosi ulterior Kosovo ca argument politic, dar cazul Kosovo nu este juridic identic cu Crimeea.

După 11 septembrie a existat o perioadă reală de cooperare Rusia–Occident.

NATO–Russia Council din 2002 demonstrează că ruptura ulterioară nu era inevitabilă.

„Revoluțiile colorate” au intensificat teama Kremlinului față de schimbarea de regim susținută din exterior.

Pentru regimurile autoritare, securitatea regimului poate deveni parte din definiția securității naționale.

Ucraina este strategic importantă prin dimensiune, geografie, economie, Crimeea și poziția dintre Rusia și Europa Centrală.

Ucraina a încercat mult timp hedging între Rusia și Occident.

Summitul NATO de la București din 2008 a declarat că Ucraina și Georgia vor deveni membre, dar nu le-a oferit MAP sau protecția Articolului 5.

Această combinație a creat o zonă strategică ambiguă.

Războiul ruso-georgian din 2008 a demonstrat revenirea folosirii forței ruse în fostul spațiu sovietic.

UE a instituit EUMM după războiul din Georgia.

Criza financiară din 2008 a demonstrat că sistemul capitalist occidental are propriile failure modes sistemice.

Leverage, securitizarea și finanțarea pe termen scurt pot transforma pierderile locale în criză sistemică.

Băncile centrale au răspuns în 2008 diferit de anii 1930 tocmai datorită memoriei Marii Crize.

Integrarea financiară a României a produs atât convergență, cât și expunere la șocuri externe.

Ucraina a devenit zona de intersecție dintre proiectul european și proiectul eurasiatic rusesc.

Euromaidanul a început din problema Acordului de Asociere, dar represiunea și criza regimului l-au transformat într-o mișcare mult mai largă.

Reducerea Maidanului fie la „revoluție perfect spontană”, fie la „operațiune CIA” este insuficientă.

Implicarea externă poate coexista cu mobilizare populară autentică.

Rusia a interpretat prăbușirea lui Ianukovici drept pierdere strategică majoră.

Crimeea combina importanță navală, istorică, identitară și geopolitică.

Rusia a utilizat viteză, ambiguitate și forțe fără însemne pentru a crea rapid un fapt împlinit.

Adunarea Generală ONU a reafirmat integritatea teritorială a Ucrainei și a respins modificarea statutului Crimeei prin referendumul din martie 2014.

Crimeea și Kosovo trebuie comparate, dar nu tratate drept cazuri identice.

Conflictul din Donbas a combinat factori interni ucraineni cu intervenție și sprijin extern rusesc.

Minsk I din septembrie 2014 a încercat să producă armistițiu și proces politic, dar nu a rezolvat conflictul.

Războiul ruso-ucrainean începe în 2014; 2022 reprezintă escaladarea lui la scară mult mai mare.

2014 marchează sfârșitul multora dintre presupunerile optimiste ale epocii post-1991.

România devine după 2004–2007 parte a sistemului occidental chiar într-un moment în care Rusia începe să îl conteste din nou.

Poziția României la Marea Neagră devine din nou strategic centrală.

Istoria 1991–2014 este cel mai bine înțeleasă ca interacțiune între extinderea instituțiilor occidentale, alegerile statelor est-europene, reconstrucția puterii ruse și competiția pentru spațiul post-sovietic.

Întrebări de reflecție

1.

Era inevitabil ca Rusia și NATO să redevină adversari?

2.

Ce momente dintre 1991 și 2002 arată că exista o altă posibilitate?

3.

Ar fi fost dizolvarea NATO după 1991 realistă?

4.

Ce s-ar fi întâmplat cu securitatea Poloniei și României?

5.

Ar fi acceptat ele neutralitatea?

6.

Avea Rusia dreptul legitim să ceară o zonă tampon?

7.

Cine decide statutul unei țări tampon: marea putere sau cetățenii acelui stat?

8.

Poate exista totuși securitate continentală fără a ține cont de percepțiile marilor puteri?

9.

Cum împaci aceste două principii?

10.

A existat o promisiune juridică generală că NATO nu se va extinde?

11.

Ce diferență există între o conversație diplomatică și un tratat?

12.

Contează „spiritul” unei înțelegeri chiar dacă nu există obligație juridică?

13.

Ce efect au anii 1990 asupra percepției ruse despre capitalism și democrație?

14.

A fost terapia de șoc inevitabilă?

15.

Ar fi putut Rusia face o tranziție mai apropiată de China?

16.

Cum privatizezi legal și legitim o economie uriașă când nu există piețe de capital mature?

17.

Este oligarhia o problemă a capitalismului sau a instituțiilor slabe?

18.

Ce diferență există între un miliardar și un oligarh?

19.

Putin a distrus oligarhii sau doar le-a schimbat relația cu statul?

20.

De ce prețul petrolului contează atât de mult în evaluarea „miracolului Putin”?

21.

Ce ar fi arătat Rusia anilor 2000 dacă petrolul ar fi rămas foarte ieftin?

22.

Care este diferența dintre resursă strategică și economie diversificată?

23.

De ce România a dorit atât de puternic NATO?

24.

Era frica de Rusia rațională în 1995, când Rusia era foarte slabă?

25.

Poate o politică de securitate fi construită împotriva unei amenințări viitoare, nu actuale?

26.

De ce aderarea înainte de revenirea puterii ruse este atât de importantă?

27.

Cum ar arăta poziția României în 2014 dacă nu ar fi membră NATO?

28.

Cum ar arăta poziția Republicii Moldova?

29.

Ce diferență produce Articolul 5?

30.

De ce Budapest Memorandum nu a produs același deterrence?

31.

Ce efect are încălcarea unui security assurance asupra non-proliferării nucleare?

32.

Kosovo a slăbit legitimitatea argumentului occidental privind suveranitatea?

33.

Chiar dacă da, justifică anexarea Crimeei?

34.

Ce este eroarea tu quoque?

35.

De ce Rusia consideră revoluțiile colorate amenințare?

36.

Este promovarea democrației instrument geopolitic chiar dacă idealul democratic este sincer?

37.

Pot idealismul și interesul geopolitic să existe simultan?

38.

De ce Summitul NATO București 2008 a fost atât de ambiguu?

39.

Ar fi fost mai stabil:

să ofere imediat MAP?
să spună clar că aderarea nu va avea loc?
sau soluția adoptată?

40.

Poate ambiguitatea descuraja?

41.

Sau uneori invită testarea?

42.

Ce a învățat Rusia din Georgia 2008?

43.

Ce a învățat Occidentul?

44.

A învățat suficient?

45.

De ce criza financiară din 2008 contează geopolitic?

46.

Poate o criză economică schimba percepția asupra superiorității unui sistem?

47.

Cum seamănă leverage-ul din 2008 cu debt-deflation din anii 1930?

48.

Cum diferă?

49.

De ce Ucraina nu a ales complet Rusia sau Occidentul imediat după 1991?

50.

Era hedging-ul cea mai rațională strategie?

51.

De ce devine mai greu după 2010?

52.

Acordul de Asociere UE era pur economic?

53.

Poate exista comerț „pur economic” între blocuri geopolitice concurente?

54.

De ce represiunea poate transforma un protest limitat într-o revoluție?

55.

A fost Maidanul mai mult despre UE sau despre regimul Ianukovici?

56.

Ce rol real au avut actorii occidentali?

57.

Ce dovezi ar trebui cerute pentru afirmația că o revoluție este „orchestrată”?

58.

Ce rol are mobilizarea internă?

59.

De ce Crimeea este mai importantă Rusiei decât aproape orice alt teritoriu ucrainean?

60.

Dacă Sevastopol nu ar fi existat, ar fi reacționat Rusia la fel?

61.

Care este diferența dintre autodeterminare și anexare?

62.

Poate un referendum sub prezență militară străină produce legitimitate suficientă?

63.

Ce condiții ar trebui să aibă un referendum legitim de secesiune?

64.

Este Donbas război civil?

65.

Este război interstatal?

66.

Poate fi simultan conflict civil internaționalizat?

67.

De ce eticheta contează politic?

68.

Ce este un „conflict înghețat”?

69.

Cine beneficiază de el?

70.

Cum poate Transnistria influența politica Republicii Moldova?

71.

Cum se compară cu Abhazia și Osetia de Sud?

72.

De ce 2014 este mai bun prag pentru sfârșitul epocii post-Război Rece decât 2008?

73.

Sau este 2008 pragul real?

74.

A început noul Război Rece în 2007, 2008 sau 2014?

75.

Este termenul „nou Război Rece” măcar potrivit?

Quest principal

Scrie un eseu de șase pagini:

„De ce relația Rusia–Occident a trecut de la cooperarea anilor 1990 la conflictul din Ucraina din 2014?”

Nu accept o explicație monocauzală.

Folosește minimum douăsprezece variabile:

1. Prăbușirea URSS

trauma pierderii statutului.

2. Tranziția economică rusă

haos, privatizare și oligarhi.

3. Putin

recentralizarea puterii.

4. Petrol

recuperarea capacității statului.

5. NATO

extinderea spre Est.

6. Statele est-europene

propriile motive pentru aderare.

7. Kosovo

problema precedentului.

8. Irak

credibilitatea normelor occidentale.

9. Revoluțiile colorate

frica de regime change.

10. Summitul București 2008

Ucraina și Georgia.

11. Georgia

folosirea forței.

12. Ucraina

hedging și conflict politic intern.

13. UE

Acordul de Asociere.

14. Crimeea

interes militar și identitate.

15. Donbas

conflict intern internaționalizat.

Concluzia trebuie să răspundă:

A fost conflictul produs în principal de extinderea Occidentului, revenirea puterii ruse sau interacțiunea dintre cele două?

Quest Rusia — Terapia de șoc

Ești consilier economic al lui Elțîn în 1992.

Ai trei opțiuni.

A. Liberalizare rapidă

prețuri libere;
privatizare rapidă;
deschidere externă.

Avantaj

rupi repede sistemul sovietic.

Risc

inflație, șomaj, oligarhizare.

B. Tranziție graduală

menții anumite prețuri;
privatizezi lent;
construiești instituții înainte.

Avantaj

reduci șocul social.

Risc

vechile elite pot captura reforma.

C. Model China

partid/stat puternic;
proprietate publică strategică;
piețe introduse gradual.

Avantaj

control al tranziției.

Risc

democratizarea este sacrificată.

Pentru fiecare evaluează:

PIB;
inflație;
corupție;
legitimitate;
concentrarea proprietății;
democrație.

Apoi răspunde:

Poți construi capitalism înainte de a construi stat de drept?

Quest oligarchie — Capture the State

Ai un om de afaceri cu:

1 miliard $.

Poate investi în:

A. fabrică nouă;

B. cumpărarea unui post TV + finanțarea unei campanii politice.

Dacă B produce apoi acces la o companie petrolieră de 10 miliarde:

care investiție are randament mai mare?

Ai descoperit motivul pentru care într-un stat slab:

investiția în politică poate avea ROI mai mare decât investiția în productivitate.

Cum schimbi incentive-ul?

Prin:

tribunale;
transparență;
concurență;
achiziții publice;
presă plurală.

Statul de drept devine politică economică.

Quest NATO — Extindere sau neutralitate?

Suntem în 1996.

Ești consilier al României.

Ai:

A. NATO

Avantaj: garanție americană.

Risc: deteriorezi relația cu Rusia.

B. Neutralitate

Avantaj: nu provoci Moscova.

Risc: nu ai garanție externă.

C. Alianță regională est-europeană

Avantaj: autonomie.

Risc: putere insuficientă.

D. Parteneriat cu Rusia

Avantaj: reduci amenințarea estică.

Risc: dependență și incertitudine politică rusă.

Folosește numai informațiile disponibile în 1996.

Nu 2014.

Care alegere faci?

Quest Articolul 5 versus Budapesta

Compară două țări.

România

Membră NATO.

Ucraina

Budapest Memorandum.

Ambele sunt atacate ipotetic.

Construiește lanțul decizional.

România

atac → consultare NATO → obligația de asistență conform tratatului → planuri militare existente → interoperabilitate.

Ucraina

atac → consultare diplomatică → decizie politică separată a fiecărui garant.

Răspunde:

De ce instituționalizarea anterioară a răspunsului crește deterrence?

Quest energie — Conducta

Rusia vinde 100 unități de gaz Europei.

80 trec prin Ucraina.

Ucraina primește taxă de tranzit și poate întrerupe fluxul.

Rusia construiește o rută care ocolește Ucraina.

Ce se întâmplă cu:

leverage-ul Rusiei;
leverage-ul Ucrainei;
securitatea Europei?

Apoi introdu:

Nord Stream.

Ai construit modelul geopoliticii conductelor.

Quest Kosovo–Crimeea

Construiește un tabel cu:

| Factor | Kosovo | Crimeea | |---|---|---| | statul suveran inițial | Serbia | Ucraina | | conflict anterior | da | mult mai limitat înainte de 2014 | | intervenție militară externă | NATO | Rusia | | administrație internațională | ONU | nu echivalent | | referendum | nu înainte de independență în aceeași formă | da, sub control rusesc | | anexare de către intervenient | nu | da | | recunoaștere internațională | parțială | foarte limitată |

Apoi răspunde:

Este Kosovo precedent juridic pentru Crimeea, precedent politic, justificare retorică sau niciuna dintre acestea?

Argumentează.

Quest NATO București 2008

Ai trei opțiuni pentru Ucraina și Georgia.

A. MAP imediat

Pro

semnal foarte puternic.

Contra

risc de reacție rusă.

B. Refuz explicit pe termen lung

Pro

reduce anxietatea rusă.

Contra

abandonează aspirațiile celor două state.

C. Formula istorică

„vor deveni membre”, dar fără MAP.

Pro

menține ușa deschisă.

Contra

zona gri.

Acordă fiecărei opțiuni:

probabilitate de război;
deterrence;
autonomie pentru Ucraina/Georgia;
relație Rusia–NATO.

Care era cea mai robustă?

Quest Georgia 2008

Ești Saakașvili.

Ai regiuni separatiste susținute de Rusia.

Ai promisiune politică de viitoare aderare NATO, dar nu Articolul 5.

Ce este mai important:

recuperarea teritoriului acum;
evitarea unui război rusesc;
accelerarea aderării occidentale?

Construiește decizia fără hindsight.

Ce red lines nu ar trebui testate?

Quest 2008 — Bancă modernă

Ai:

100 miliarde active.

Capital propriu:

4 miliarde.

Leverage:

25:1.

Activele scad cu 5%.

Pierdere:

5 miliarde.

Ce se întâmplă cu equity-ul?

Este șters.

Acum înțelegi:

o variație relativ mică a valorii activului poate distruge o instituție foarte leverage-uită.

Leagă mecanismul de:

margin calls;
fire sales;
contagion.

Quest România — 1990–2007

Construiește două coloane.

Integrare externă

NATO;
UE;
FMI;
investiții;
comerț.

Transformare internă

privatizare;
justiție;
administrație;
armată;
bănci;
proprietate.

Apoi identifică:

Care reforme ar fi fost probabil mai lente fără presiunea aderării la UE și NATO?

Aceasta este analiza conditionality.

Quest Maidan

Construiește cinci explicații.

H1

revoltă democratică spontană.

H2

luptă între oligarhi.

H3

operațiune occidentală de schimbare de regim.

H4

reacție la corupția și represiunea lui Ianukovici.

H5

combinație.

Pentru fiecare:

dovezi;
mecanism;
lucruri pe care nu le explică.

Apoi atribuie probabilități.

Nu transforma geopolitica în religie.

Quest Crimeea — Fait accompli

Ești în Consiliul de Securitate ucrainean pe:

27 februarie 2014.

Forțe fără însemne ocupă clădiri în Crimeea.

Nu știi încă dimensiunea operațiunii.

Ai:

A. intervenție militară imediată;

B. negociere;

C. blocarea peninsulei;

D. cerere urgentă de sprijin extern;

E. combinație.

Pentru fiecare estimează:

escaladare;
șansa de a păstra Crimeea;
riscul războiului cu Rusia;
reacția occidentală.

Ai foarte puțin timp.

Acesta este:

decision-making under ambiguity.

Quest Donbas — Conflict classification

Ai următoarele variabile:

protest local;
lideri separatiști;
armament;
voluntari;
sprijin extern;
treceri de frontieră;
intervenție militară regulată.

Construiește praguri.

La ce punct devine:

revoltă?

insurgență?

proxy war?

conflict internaționalizat?

război interstatal?

Scopul este să înțelegi de ce clasificarea conflictelor moderne este dificilă.

Quest Long War — versiunea 3.0

Actualizează modelul.

H1

1914–1945 este ciclul european.

H2

1945–1991 este ciclul bipolar.

H3

1991–2014 este tranziția unipolară.

H4

după 2014 începe o nouă competiție sistemică.

Acum testează ipoteza:

Poate „Războiul Lung” fi mai bine înțeles nu ca un singur război, ci ca o serie de încercări de a rezolva aceeași problemă structurală: cine stabilește ordinea de securitate în spațiul dintre Germania/Europa Centrală și Rusia?

Dacă da:

România, Polonia, Ucraina și statele baltice nu sunt periferii.

Ele sunt:

terenul central al problemei.

Boss Fight I — Kremlin, 1999

Ești Vladimir Putin.

Ai moștenit:

stat slab;
oligarhi puternici;
război în Caucaz;
NATO extins;
economie dependentă de resurse.

Ai patru priorități:

refacerea statului;
creștere economică;
controlul oligarhilor;
statut internațional.

Trebuie să alegi între:

A. Integrare profundă cu Occidentul

acceptarea extinderii NATO în schimbul accesului economic și instituțional.

B. Neutralitate strategică

cooperare fără integrare.

C. Reconstrucția sferei de influență

control mai mare asupra spațiului post-sovietic.

D. Model mixt

cooperare cât timp Rusia se reconstruiește, apoi renegocierea ordinii.

Care strategie maximizează:

puterea Rusiei în 20 de ani?

Apoi compară cu ceea ce s-a întâmplat efectiv.

Boss Fight II — București, 2008

Ești consilier român la summitul NATO.

Ai interese simultane.

România dorește:

NATO puternic;
relație bună cu SUA;
securitate la Marea Neagră;
Ucraina stabilă;
Republica Moldova independentă;
evitarea unei confruntări militare cu Rusia.

Trebuie să recomanzi poziția privind:

Ucraina și Georgia.

MAP?

Nu MAP?

Promisiune?

Neutralitate?

Construiește strategia din perspectiva exclusivă a României.

Apoi răspunde:

Este interesul României ca Ucraina să fie neutră sau integrată în Occident?

Nu răspunde emoțional.

Folosește:

geografie;
adâncime strategică;
Marea Neagră;
Republica Moldova;
comerț;
riscul escaladării.

Boss Fight III — Kiev, noiembrie 2013

Ești președintele Ucrainei.

Ai:

UE

Acord de Asociere.

Rusia

gaz, credit și Uniunea Vamală.

populația

divizată în preferințe.

economie

fragilă.

Ai patru variante.

A. UE.

B. Rusia.

C. Amâni.

D. Încerci acord trilateral UE–Rusia–Ucraina.

Pentru fiecare analizează:

economie;
securitate;
stabilitate internă;
reacția Rusiei;
reacția UE.

Care este strategia robustă?

Boss Fight IV — Moscova, februarie 2014

Ianukovici a căzut.

Ai patru opțiuni.

A. Accepți noul guvern și negociezi.

B. Susții federalizarea Ucrainei.

C. Preiei Crimeea.

D. Sprijini separatismul pe scară largă.

Pentru fiecare calculează:

controlul Sevastopolului;
sancțiuni;
relația cu Europa;
NATO;
riscul naționalismului ucrainean anti-rus;
cost militar.

Întrebarea critică:

Anexarea Crimeei crește securitatea Rusiei pe termen scurt, dar o reduce pe termen lung prin apropierea Ucrainei de Occident?

Acesta este un exemplu perfect de:

tactical success versus strategic consequence.

Boss Fight V — Washington/Bruxelles, martie 2014

Rusia a ocupat Crimeea.

Ai:

A. intervenție militară;

B. sancțiuni;

C. recunoașterea faptului împlinit;

D. sprijin militar pentru Ucraina;

E. negociere.

Scopurile tale:

protejarea ordinii teritoriale;
evitarea războiului nuclear;
menținerea unității NATO;
stabilizarea Ucrainei.

Construiește mixul.

Apoi răspunde:

Cum pedepsești agresiunea fără să escaladezi până la război direct între puteri nucleare?

Ai revenit exact la problema fundamentală a Războiului Rece.

Legături către sistemul general

[[Prăbușirea URSS]]
[[Momentul unipolar]]
[[Sfârșitul istoriei]]
[[Boris Elțîn]]
[[Terapia de șoc]]
[[Privatizare]]
[[Voucher privatization]]
[[Loans-for-shares]]
[[Oligarhi]]
[[State capture]]
[[Criza rusă din 1998]]
[[Vladimir Putin]]
[[Verticala puterii]]
[[Siloviki]]
[[Hodorkovski]]
[[Gazprom]]
[[Petrol]]
[[Dutch disease]]
[[NATO enlargement]]
[[Partnership for Peace]]
[[NATO-Russia Council]]
[[Polonia]]
[[Cehia]]
[[Ungaria]]
[[NATO 2004]]
[[România NATO]]
[[România UE]]
[[Conditionality]]
[[Acquis communautaire]]
[[Mineriade]]
[[FSN]]
[[Ion Iliescu]]
[[Privatizarea României]]
[[Inflația anilor 1990]]
[[Iugoslavia]]
[[Bosnia]]
[[Srebrenica]]
[[Kosovo]]
[[Intervenție umanitară]]
[[11 septembrie]]
[[Afganistan]]
[[Irak 2003]]
[[Rules-based order]]
[[Revoluții colorate]]
[[Revoluția Trandafirilor]]
[[Revoluția Portocalie]]
[[Regime security]]
[[Ucraina]]
[[Crimeea]]
[[Sevastopol]]
[[Flota Mării Negre]]
[[Budapest Memorandum]]
[[Bucharest Summit 2008]]
[[Georgia 2008]]
[[Abhazia]]
[[Osetia de Sud]]
[[EUMM]]
[[Marea Criză Financiară 2008]]
[[Securitizare]]
[[Leverage]]
[[Repo]]
[[Shadow banking]]
[[QE]]
[[Eurozone crisis]]
[[FMI]]
[[Euromaidan]]
[[Viktor Ianukovici]]
[[Acordul de Asociere UE-Ucraina]]
[[Uniunea Economică Eurasiatică]]
[[Little Green Men]]
[[Anexarea Crimeei]]
[[Rezoluția ONU 68/262]]
[[Donbas]]
[[Donetsk]]
[[Luhansk]]
[[MH17]]
[[Minsk I]]
[[Conflict înghețat]]
[[Transnistria]]
[[Republica Moldova]]
[[Găgăuzia]]
[[Marea Neagră]]
[[Dunărea]]
[[Security dilemma]]
[[Strategic grey zone]]
[[Fait accompli]]
[[Hybrid warfare]]
[[Geoeconomics]]
[[Energy security]]
[[Regime change]]
[[Soft power]]
[[Path dependence]]
[[Războiul Lung]]

Insight final

Lecția 12 ne obligă să abandonăm o idee foarte seducătoare:

că istoria are un punct final.

În 1991, Uniunea Sovietică dispare.

Pentru câțiva ani, pare că una dintre marile probleme care organizaseră lumea timp de aproape un secol s-a rezolvat.

SUA rămâne fără rival strategic egal.

NATO câștigă Războiul Rece.

UE se extinde.

Economia de piață se răspândește.

România începe drumul către Occident.

Dar tocmai victoria creează noua problemă.

Dacă sistemul occidental este atât de atractiv:

statele fostului bloc sovietic vor să intre.

Dacă intră:

spațiul strategic rusesc se contractă.

Dacă Rusia este prea slabă:

nu poate opri procesul.

Dar slăbiciunea nu este permanentă.

Pe măsură ce statul rus se reconstruiește, apare întrebarea:

Acceptă Rusia definitiv ordinea creată în perioada propriei slăbiciuni?

La început răspunsul pare posibil:

poate.

Apoi devine:

tot mai puțin.

Și astfel se formează una dintre cele mai importante bucle ale istoriei contemporane:

**frica Europei de Est față de Rusia

→ extinderea NATO → frica Rusiei față de NATO → reconstruirea puterii ruse → presiune asupra vecinilor → vecinii doresc și mai mult NATO.**

Acesta este un sistem de feedback.

Dar el nu poate fi înțeles dacă eliminăm agency-ul statelor dintre cele două puteri.

România nu intră în NATO pentru că Washingtonul o mută ca pe o piesă.

România vrea NATO.

Polonia vrea NATO.

Statele baltice vor NATO.

Motivul este propria lor memorie istorică.

În același timp, nu putem înțelege Rusia dacă spunem:

„percepția sa nu contează pentru că NATO este defensiv.”

În geopolitică, intenția proprie și percepția adversarului sunt două variabile diferite.

Poți fi convins că arma ta este defensivă.

Adversarul vede arma.

Exact dilema securității pe care am întâlnit-o în 1914.

Apoi vine Ucraina.

Și aici toate firele cursului nostru se întâlnesc.

Geografia

Ucraina se află între Rusia și sistemul euro-atlantic.

Istoria

Rusia și Ucraina revendică părți dintr-o moștenire istorică comună.

Energia

conductele rusești trec prin Ucraina.

Economia

UE și Rusia oferă proiecte de integrare concurente.

Instituțiile

Ucraina are un stat vulnerabil la corupție și oligarhie.

Identitatea

regiunile au experiențe istorice diferite.

Informația

fiecare tabără construiește propriul model al evenimentelor.

Marile puteri

SUA, UE și Rusia încearcă să influențeze orientarea țării.

Populația

ucrainenii nu sunt doar spectatori; milioane au propriile preferințe.

Și exact aici trebuie să respingem explicațiile prea simple.

Nu este suficient:

„NATO a provocat totul.”

Nu este suficient:

„Putin este nebun.”

Nu este suficient:

„CIA a făcut Maidanul.”

Nu este suficient:

„Ucraina este nazistă.”

Nu este suficient:

„totul este doar imperialism rusesc.”

Fiecare poate atinge câte o parte din sistem.

Niciuna nu îl conține complet.

Modelul mai puternic este:

**colaps imperial

tranziție economică
extindere instituțională occidentală
revenirea puterii ruse
insecuritatea regimului Putin
agency est-europeană
probleme instituționale ucrainene
identități concurente
energie
geopolitica Mării Negre
decizii concrete ale liderilor.**

Iar în martie 2014 se produce ruptura.

Crimeea devine rusească de facto și este anexată de Rusia.

În estul Ucrainei începe războiul.

Minsk încearcă să îl limiteze.

Dar nu îl rezolvă.

De aici înainte, întrebarea nu mai este:

Va reveni geopolitica?

A revenit deja.

Întrebarea devine:

Poate conflictul fi menținut sub control sau sistemul va produce o escaladare mult mai mare?

Știm retrospectiv că răspunsul va veni la:

24 februarie 2022.

Dar între 2014 și 2022 există opt ani de:

Minsk;
război în Donbas;
sancțiuni;
reînarmarea Ucrainei;
consolidarea NATO pe flancul estic;
Nord Stream;
Trump;
Brexit;
ascensiunea Chinei;
război informațional;
cyber;
pandemia COVID;
criza energetică;
negocieri ruso-americane.

Așadar următoarea lecție trebuie să fie și mai atentă decât aceasta, pentru că ajungem în istoria pe care oamenii încă o folosesc drept armă politică.

Următoarea lecție:

Lecția 13 — 2014–2022: războiul din Donbas, Minsk I și II, sancțiunile, Nord Stream, NATO pe flancul estic, Trump, Zelenski, războiul informațional și drumul către invazia rusă din 24 februarie 2022